Informare săptămânală #34

Continuăm să prindem din urmă informările săptămânale întârziate-n luna august, cu obiectivul ca în luna septembrie să revenim la zi. Astfel, notăm câteva din lucrurile importante care s-au întâmplat în cercetășia națională în săptămâna 25 – 31 august.

Rezultate

Am lansat invitația oficială pentru Forumul Cercetășesc, principalul eveniment de toamna asta, care va aduce laolaltă cercetași din toată țara la Centrul Cercetășesc Nocrch – H. C. Habermann pentru a discuta direcțiile prin care vrem să ne întărim mișcarea și cum mergem împreună spre Viziunea 2029! Formularul de înscriere este aici, și oferim susținere pentru un tânăr (sub 30 de ani) din fiecare Centru Local.

Într-o circumstanță extraordinară, în care în continuare avem un Consiliu Director care are doar 4 membri (din 7!), am decis să organizăm, în contextul Forumului, și o Adunare Generală Extraordinară în care să facem alegeri pentru cele 3 poziții libere în Consiliul Director. Din argumente de eficiență, Adunarea Generală va vota și despre înființarea unor Centre Locale care îndeplinesc condițiile necesare.

Deși se întâmplă în același timp, Adunarea Generală e un eveniment separat și, în timp ce ne dorim să avem toate Centrele Locale la Forum, e în regulă dacă sunt Centre Locale care vor să participe DOAR la Adunarea Generală. Formularul de înscriere este același.

În contextul participării noastre la Programul de Reziliență și Impact, am adoptat o decizie pentru constituirea unui fond de reziliență în ONCR, o rezervă care să ne permită să funcționăm la nivel național în continuare chiar dacă se întâmplă lucruri neprevăzute. Decizia nu are impact pe bugetul aprobat de Adunarea Generală, ea fiind o formalizare și direcționare a unei rezerve pe care ONCR, prin grija Directorului Executiv, o are.

Evenimente

Am avut și în această săptămână un camp urban la Scout Edu Hub, la care au participat cercetași de la Centrul Local Adormirea Maicii Domnului Pildești, Centrul Local Cetatea Băniei Craiova, Grupul Candidat Urbis Pitești și Centrul Local Turre Pitz Mediaș. Campul a fost penultimul din proiectul Campurilor Urbane la Scout Edu Hub susținut de Kaufland România, Fundația Bosch și Asko Group.

Am vizitat, prin Yeti, Campul Centrului Local Aetos Severin, la Centrul Cercetășesc Nocrich – H.C. Habermann.

Internațional

Diana Pal, de la Centrul Local Cabana Scout București a aplicat și a fost acceptată pentru încă un an de voluntar pe termen lung (long term volunteer) la Kandersteg Internatonal Scout Center pe poziția de manager PR and marketing.

Foto de la Oana Pucalev / Centrul Local Aetos Drobeta-Turnu Severin

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *