Preambul
Primii pași către formarea unitară a adulților din organizație, în care liderii să aplice aceeași metodologie, să dea mai departe către copiii și tinerii cu care lucrează aceleași valori și să dezvolte un set concret de competențe, care îi vor pregăti pe aceștia pentru viață, i-am făcut în 2019, odată cu introducerea sistemului Woodbadge.
De atunci am pregătit 50 de formatori și 200 de lideri în cadrul mai multor serii de formări Woodbadge, iar în anul 2021 Adunarea Generală a ONCR a adoptat sistemul de formare Woodbadge ca noul sistem de formare de bază al organizației, începând cu anul 2025, urmând ca în perioada 2021-2025 să aibă loc tranziția de la un sistem de formare la celălalt.
Experiența Woodbadge din perioada 2021–2025 a evidențiat o serie de obstacole care au influențat accesul și eficiența procesului de formare:
- Accesarea și finalizarea formărilor într-un ritm monolitic – organizarea în promoții fixe, cu grupe care rămân neschimbate pe durata unui an cercetășesc, face ca procesul de formare complet al unui lider să dureze mult până la obținerea competențelor necesare pentru a lucra efectiv cu ramurile de vârstă. Acest ritm îngreunează acoperirea rapidă a nevoilor educative din centrele locale.
- Lipsa adaptării la diversitatea rolurilor pentru adulți – actuala structură a fost centrată în special pe liderii care lucrează cu ramurile de vârstă, oferind mai puține oportunități de dezvoltare pentru adulții implicați în alte tipuri de roluri în organizație.
- Dificultăți în validarea competențelor – nu există încă un mecanism simplu, obiectiv și rezilient la erori sau interpretări subiective de confirmare a competențelor dobândite, ceea ce poate afecta coerența, corectitudinea și trasabilitatea procesului.
- Accesibilitate limitată – procesul actual implică resurse umane și financiare ridicate (număr mare de formatori, deplasări naționale, costuri logistice), ceea ce îngreunează accesul participanților din toate regiunile țării.
Echipa de Coordonare a Sistemului de Formare (ECSF) desfășoară în prezent un proces de restructurare a sistemului de formare, în baza succesului și lecțiilor învățate în perioada de implementare 2021 – 2025, pentru voluntarii adulți din ONCR, cu scopul de a-l face mai fluid, etapizat și adaptabil, în sprijinul dezvoltării centrelor locale, a liderilor și a mișcării noastre.
Noul model propus de ECSF Woodbadge 2.0 va fi structurat în 3 etape astfel:
- Inducție (în cadrul fiecărui Centru Local): validarea competențelor și identificarea nevoilor locale de formare pentru voluntarii din Centrele Locale cu ajutorul coordonatorilor MOVIS locali; starter kit de oferit voluntarilor noi în primele 6 luni de la intrarea în organizație;
- Woodbadge Etapa 1 (regional): formări regionale cu echipe mici de formatori; ateliere online, peer learning, proiect de implementat în Centrele Locale și un weekend de formare în persoană, pentru validarea competențelor de bază necesare liderilor;
- Woodbadge Etapa 2 (național): formări de aprofundare pentru lideri; 3 weekenduri de formare în persoană și 2 proiecte de implementat în Centrele Locale;
- Formări Specifice: alternative punctuale de formări, fără nevoia seriilor sau a echipelor de formatori; ateliere online, formări între Centre Locale, invitați experimentați în diverse domenii și alte metode variate de obținerea unor competențe specifice, nelimitate de rolul de lider la ramură de vârstă.
În paralel cu procesul de analiză și restructurare a formării, am inițiat și dezvoltarea conceptului de Coordonator MOVIS local (MC), un rol creat pentru a sprijini adulții la nivel local în procesul lor de dezvoltare și integrare în cercetășie.
Această idee a apărut ca răspuns la nevoia de a avea în Centrele Locale o persoană care să poată însoți, ghida și monitoriza progresul voluntarilor între etapele formării naționale, să poată sprijini și formarea acasă.
În perioada august – septembrie 2025, conceptul a început să fie concretizat printr-o serie de ateliere online și stagii regionale de formare MOVIS, în care au participat reprezentanți din 31 de centre locale din țară, oferind primele perspective practice.
Rolul MC-ului este, astfel, gândit ca parte a aceleiași direcții de reformă, urmând să fie analizat și ajustat în cadrul pilotării Etapei 1, pentru a evalua impactul concret al prezenței sale în sprijinul formării locale.
În perioada ianuarie – iunie 2026 vom pilota Etapa 1 din modelul propus, pentru a ajunge la cea mai bună variantă de formare în organizație.
Obiective:
- Facilitarea accesului la formare pentru cercetași în diverse stadii de implicare: tineri dornici să devină lideri, voluntari de sprijin, adulți interesați de implicare punctuală;
- Descentralizarea procesului de formare prin implicarea echipelor regionale de formatori și a coordonatorilor MOVIS locali, pentru a oferi formare mai aproape de Centrele Locale;
- Asigurarea accesului rapid la formare, printr-o structură modulară și etapizată, care permite aplicarea imediată a competențelor dobândite;
- Crearea unor formări adaptate nevoilor organizației și a voluntarilor, în linie cu Viziunea 2029;
- Dezvoltarea unei culturi a formării continue, care sprijină progresul constant al adulților prin mentorat, rețele de învățare și recunoașterea competențelor.
Pentru a testa în mod concret noul model propus și pentru a evalua eficiența și aplicabilitatea etapelor descrise, propunem organizarea unor clase pilot, desfășurate suplimentar / în paralel cu sistemul de formare actual, fără a afecta desfășurarea programelor Woodbadge deja planificate pentru anul cercetășesc 2025-2026 (2 grupe).
Pilotul va conține următoarele elemente:
- Aplicarea unor instrumente dedicate tinerilor și adulții care vor fi nou intrați în organizație (în primele 6 luni ca membru) cu sprijinul Coordonatorilor MOVIS locali;
- Validarea inițială a competențelor realizată de Coordonatorul MOVIS (MC), pentru a confirma nivelul de pregătire al participantului și potrivirea acestuia cu rolul de lider;
- Ateliere online și e-learning-uri, axate pe noțiuni teoretice fundamentale;
- Un weekend practic (curs în persoană) pentru aplicarea cunoștințelor dobândite în contexte educative concrete;
- Proiect local aplicat, derulat în cadrul Centrului Local și validat de MC și formatori, pentru testarea și consolidarea competențelor.
Procesul se desfășoară regional, cu învățare în echipe de câte doi (peer learning) și posibilitatea de a activa în paralel la unitate/patrulă, ca ajutor de lider, sub îndrumarea unui lider cu experiență.
Propunere Decizie:
Art. 1. Consiliul Director mandatează ECSF să organizeze, în perioada ianuarie 2025 – iunie 2026, conform calendarului, testarea primelor două etape din sistemul de formare.
Art. 2. La finalul pilotului, ECSF va prezinta un raport către Consiliul Director cu lecțiile învățate, rezultate și recomandări pentru integrarea feedbackului în propunerea finală.
Art. 3. Consiliul Director adoptă următoarele ținte pentru programul pilot:
- Organizarea a minimum 3 serii regionale, în regiuni diferite ale țării.
- Integrarea a minimum 75 de adulți ca participanți în pilot.
- minimum 20% dintre aceștia să fie tineri sub 30 de ani;
- prioritate în procesul de selecție îl vor avea cercetașii care nu au trecut prin procesul de formare Woodbadge
- prioritate în procesul de selecție vor avea noii voluntari adulți din Centrele Locale care și-au format coordonatorii MOVIS locali
- Participarea a minimum 6 centre locale diferite la fiecare serie (în total, cel puțin 18 CL la nivel național).
- minimum 2 Centre Locale în fiecare serie care nu au participat la formările Woodbadge
- acoperirea geografică și demografică va fi un factor important și planificat pentru o acoperire națională cât mai echilibrată
- Implementarea unui mecanism standardizat de colectare a feedback-ului tuturor părților implicate – cantitativ și calitativ (participanți, formatori, Centre Locale).
- Implicarea coordonatorilor MOVIS locali (MC), acolo unde aceștia sunt formați, cu rol de facilitatori de feedback (participanți – formatori – Centru Local).
- În Centrele Locale fără MC, atribuțiile de sprijin și feedback vor fi preluate de un lider desemnat, pentru a putea compara experiențele și a evalua valoarea adăugată a rolului de MC.
Art. 4. Consiliul Director adoptă următorul calendar pentru programul pilot:
ianuarie – iunie 2026
- 3 ateliere online / serie regională
- 1 weekend de formare desfășurat în persoană / serie regională
Alinierea cu Strategia ONCR
Când vorbim despre programul cercetășesc ne referim la dezvoltare și implementarea programului educativ, cât și la rolul adultului și sprijinul necesar pentru formarea adulților.
Schimbări preconizate și impact
- Direct proporțional cu schimbarea Programului Cercetășesc, va crește calitatea actului educativ oferit de lideri
- Implicarea și responsabilizarea Centrelor Locale într-un mod activ și participativ la formare
- Acces mai ușor și facil la formare prin regionalizarea unei etape importante din sistemul de formare
- Sistem coerent de inducție, atât pentru tineri crescuți în organizație (care au fost și beneficiari ai programului cercetășesc), cât și pentru noi voluntari adulți
- Date reale obținute din pilot pentru satisfacerea în viitor a nevoilor locale de formare (efectul coordonatorilor locali MOVIS, feedback venit din Centre Locale diverse ca număr de membrii și distribuție geografică)
Aplicabilitate pentru tinerii sub 26 de ani
Acces facil și din punct de vedere financiar. Cum veniturile tinerilor pot varia mult, e important să existe oportunități de învățare acasă sau în serii regionale. Asta încurajează participarea fără presiunea unor costuri pe care nu și le pot permite.
Aplicabilitate pentru o organizație de 10x mai mare
Accesul ușor și distribuirea echitabilă a seriilor de formare pe regiuni creează șanse reale pentru cât mai multe Centre Locale din diferite județe să participe. Etapizarea formării oferă timp pentru învățare continuă, iar digitalizarea ajută să ajungem cu resurse și sprijin în toate Centrele Locale.
Propunere de buget
Costurile per participant pot ajunge la un maximum de 500 RON pentru pilotul propus și includ: masă și cazare (45% din costul total), transport (20% din costul total), materiale și însemne (15% din costul total), participare formatori (20% din costul total).
Bugetul poate suferi modificări în funcţie de inflaţie, deficit bugetar la nivel naţional.
Costurile pot fi eficientizate prin organizarea etapei 1 online și weekend-ul fata în fata regional.
Repere statutare
Hotărârea AGT nr. 3 din 18.04.2021
Statut: Capitolul II. Art.16. (2)
Regulament
