Săptămâna trecută a fost super-plină cu tot felul de acțiuni la nivel național în cercetășie – uite câteva dintre ele:
Rezultate
Am luat și publicat o decizie pentru simplificarea raportării anuale pentru 2025 pentru Centrele Locale care își comunică activitatea pe site-uri / social media. E o soluție temporară, dar care credem că o să reducă efortul pentru raportarea anului curent.
A fost publicat Procesul Verbal al întâlnirii de Consiliu Director de la începutul întâlnirii noiembrie. El este disponibil pe membri.scout.ro și a fost trimis prin email pe lista Consiliilor Centrelor Locale.
Am decis aprobarea Statutului Centrului Local Licuricii Buzău.
Am trimis aplicația pentru anul 2 al proiectului de dezvoltare, în continuarea implementării programului Ticket to Life în România. Acest nou proiect este intitulat Busola Nord (numele programului pe care îl va susține, rezultatul proiectului Starter Pack)
Evenimente / reprezentare
Am avut una din cele două întâlniri propuse pentru consultarea cu privire la programul Lumina Păcii 2025, în urma mai feedback-ului mai multor Centre Locale cu privire la structura delegației oficiale care ne va reprezenta la ceremonia ecumenică de la Linz.
A avut loc de asemenea, o primă întâlnire de organizare a echipei care va gestiona programul național pentru Lumina Păcii.
Echipa care lucrează la noul Sistem de Formare (ECSF) a avut o întâlnire de lucru la Cluj.
A avut loc Weekendul 2 pentru Seria Woodbadge Ucenicii lui Altair la Ciocănești, în județul Suceava.
Am avut, prin Ela, o întâlnire de lucru cu un expert extern cu care vom lucra pentru a ne ajuta cu campania de donații online pe care intenționăm să o desfășurăm ca rezultat al participării noastre la Programul pentru Reziliență și Impact.
Am găzduit, la Scout Edu Hub, un curs de formare în educație de mediu în cadrul proiectului național Tide Turners: Plasticiada (finanțat de Lidl prin Cu Apele Curate)
A avut loc prima întâlnire din programul Oalala, o inițiativă nouă, în care ne propunem să ne întâlnim la Scout Edu Hub cu cercetași majori (în special seniori) din toată țara de două ori pe lună (prima și a treia sâmbătă din lună, mai precis) și gătim (sănătos / funky), discutăm cu un invitat pe o temă interesantă și de actualitate și ne relaxăm împreună la Scout Edu Hub.
Am avut trei reprezentanți ai rețelei SPES (Cristina, Alois și David) la cursul Leaven in the Dough despre leadership spiritual în cercetășie, găzduit de ICCS la Roma despre leadership spiritual.
Am lansat înregistrările pentru Adunarea Generală prin corespondență din 19 decembrie.
PJ4All
Centrul Local Baden Powell București a primit un răspuns favorabil de la judecătorie pentru înființarea ca filială! Felicitări!
Au început primele întâlniri online din programul Acceleratorului de Filiale, prin care intensificăm sprijinul pentru Centrele Locale care vor să devină filiale.
