Recomandare alegere nume Centru Local

Consiliul Director face următoarele recomandări:

Conform Statutului Art. 37, alin. 2 Acestea (n.r. Centrele Locale/ Grupurile Candidat) au nume proprii şi se înfiinţează de către ONCR, prin decizia Consiliului Director, la cererea unui grup de iniţiativă local, format din minimum 5 adulţi şi 20 copii şi/ sau tineri. și a Regulamentului Art. 81 lit. c. Centrul Local se identifică prin numele localității, dar are și un nume ales de către liderii locali, grupul ar urma să aibă următoarea denumire:

Organizația Națională Cercetașii României* Centrul Local Numele ales, Localitatea.

Recomandări pentru alegerea unui nume de Centru Local:
  • pentru a evita apariția repetiției, următoarele cuvinte nu sunt permise în alegerea numelui: cercetaș(i), scout(s) sau numele localității;
  • de preferat, utilizați limba română;
  • gândiți-vă la un nume reprezentativ pentru comunitatea în care activați: un simbol sau un specific al zonei, un cuvânt legat de natură, o personalitate a locului care a avut legătură cu mișcarea cercetășească etc.;
  • alegeți un nume pe care să-l puteți explica și să fie înțeles cu ușurință de cineva care nu vă cunoaște și nu știe nici cine sunt sau ce fac cercetașii: părinți, sponsori, autorități locale, mass-media etc.;
  • pentru a evita confuzii la nivel local, evitați alegerea unui nume asemănător cu al unui alt ONG, grup de inițiativă, comunitate etc.;
  • luați în considerare că numele Centrului Local va fi folosit pentru a vă identifica în orice activitate cercetășească – cu cât e mai scurt, cu atât e mai bine!;
  • evitați să scrieți cu majuscule (ex: STEAUA NORDULUI);
  • alegeți un nume format din cuvinte cu un singur sens sau care fac parte din limbajul comun și lipsit de controverse;
  • evitați să folosiți un nume care ar putea exclude anumite categorii de tineri din comunitatea voastră (ex: de evitat un nume care poate fi asociat cu o singură școală/ instituție din localitate);
  • cercetășia este unică, așa ar trebui să fie și numele vostru: evitați nume care deja există http://scout.ro/despre-noi/centre-locale/

Evitați formulări de tipul: : Cercetașii Vrânceni, Cortul Scout, Lebedele din Tomșani etc.

Folosiți mai bine formulări ca: Steaua Polară, Ecaterina Teodoroiu, Stella Maris, Orion, Cetatea Nordului, Licos, Lotus, Nicolae Decusară etc.

Pentru înființarea filialelor, numele noii structuri își va păstra forma:
Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Nume, Localitate.

*Conform art. 7 (34) din Legea 22/2014 pentru modificarea și completarea OG 26/2000 în baza căreia funcționăm: Este interzis, sub sancțiunea nulității absolute a actului constitutiv și a statutului ca o filială sau sucursală să poarte o altă denumire decât cea a asociației sau fundației care o constituie.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *