Modificarea deciziei anterioare, prin adăugarea unei secțiuni despre Safe from Harm. Mai jos se găsește documentul integral, în care am evidențiat cu albastru textul adăugat/șters.
Se propune înființarea unei structuri naționale adiționale, care să figureze în statut în secțiunea A3 (Organele de control) numită, conform hotărârii Adunării Generale din 2015, Comisia de Etică, Disciplină și Statut.
Comisia are ca scop asigurarea unor standarde etice în ONCR, prin verificarea, la solicitarea justificată a unor alte structuri ONCR sau a unor membri, a situațiilor în care se încalcă Statutul și Regulamentul, Legea Cercetașului.
Comisia preia de asemenea de la Consiliul Director medierea între structuri ale ONCR, medierea conflictelor care nu se pot stinge la nivel de Centru Local. Se încurajează rezolvarea problemelor cercetășești, inclusiv de etică, la nivel local; Comisia de Etică funcționează pentru situații de conflict la nivel local și probleme grave.
La solicitarea Consiliului Director, preia și apelurile făcute de cercetași la decizii ale Consiliilor Centrelor Locale care necesită o analiză detaliată.
Poate face propuneri de modificare a Regulamentului și Statutului, argumentat și cu avizul Consiliului Director, în vederea unor corecții / mențiuni suplimentare pentru o aplicare mai bună în spiritul prevederilor existente sau pentru a le îndrepta.. Nu are alte atribuții în buna funcționare administrativă a organizației.
Comisia de Etică, Disciplină și Statut este alcătuită din trei componente: comisia permanentă, alcătuită din 4 cercetași aleși de Adunarea Generală, un grup de persoane numite de Centrele Locale pentru a lua parte la analizarea diferitelor situații, și un secretar general care se ocupă de partea de logistică..
În toate acțiunile, regulamentele și procedurile ei, Comisia de etică în întregul ei și în toate subcomisiile trebuie să ia în considerare și să respecte drepturile omului și principiile democratice (impartialitate, nedivulgarea de informații – dreptul la viata privată, dreptul la apel, etc.)
Comisia permanentă
Este formată din 4 persoane recunoscute în ONCR, lideri cu vechime și cu autoritate, fără probleme etice în CV-ul cercetășesc, cu mandat pe 4 ani, cu schimbare treptată: mandatele a doi dintre membri se suprapun pentru doi ani cu mandatele celorlalți doi membri, în așa fel încât întotdeauna există în Comisia Permanentă membri cu măcar 2 ani experiență.
Tranzitoriu: CD propune prima Comisie Permanentă, ea fiind în viitor aleasă de Adunarea Generală pentru mandate de 4 ani.
Membri Comisiei de Etică pot avea un număr nelimitat de mandate consecutive.
Condiții pentru candidatură
- Vechime ca lider activ / membru activ de 6 ani
- Vârsta minimă 24 de ani
- A deținut sau deține un mandat în Consiliul Centrului Local al unui Centru Local sau a servit într-o altă structură națională (Consiliul Director, Comisia Națională de Cenzori)
- Are un istoric cercetășesc “curat”
- Primește două treimi din votul AG (tranzitoriu, CD)
Grup de persoane disponibile pentru comisiile de analiză
Centrele Locale pot numi unul sau mai mulți membri pentru Comisia de Etică, care vor alcătui comisiile de analiză pentru diferitele probleme semnalate Comisiei.
Condiții de candidatură
Se aplică aceleași condiții ca pentru Comisia Permanentă cu următoarele excepții:
- Seniori – eventual doar pe zona de etică și disciplină, nu și pe zona de statut
- Vârsta minimă 21 de ani, vechime în cercetășie 7 ani, dar în comisie vârsta medie în comisie să fie minim 24 de ani
Centrele Locale propun, prin Consiliile Centrelor Locale, persoane pentru acest grup, care sunt publicate de Comisia Permanentă către toate celelalte Centre Locale. Acestea pot pune, la rândul lor, întrebări sau se pot opune argumentat la numirea membrilor. Decizia finală în acest sens este dată de Comisia Permanentă.
Funcționarea Comisiei de Etică
Fiecare situație este analizată de o comisie de analiză, formată conform unor reguli detaliate mai jos, pentru a fi reprezentativă și imparțială. Această comisie are rolul si puterea de a afla toate faptele și de a propune măsuri și de a decide sancțiuni acolo unde se impun. Comisia Permanentă are un rol de supraveghere și este un garant al calității activității comisiilor de analiză.
- Pe bază de sesizare, se analizează prealabil orice problemă anunțată în Comisia Permanentă. Comisia poate fi sesizată de cercetași sau de structuri ale ONCR, dar nu se poate autosesiza.
- Dacă există suficiente motive pentru a merge înainte, validate de cel puțin 2 membri ai Comisiei Permanente, se trece la pasul următor
- O sesizare trebuie să conțină acțiunile / faptele pentru care se solicită o analiză a comisiei de etică, cu cât mai multe amănunte, între care:
- Care sunt faptele / care sunt încălcările Statutului / Regulamentului
- Care sunt persoanele implicate / cu care se poate lua legătura pentru clarificare
- Când s-au petrecut faptele
- Se aleg aleator (cu ajutorul unui sistem informatic) un membru al comisiei permanente și încă doi membri din grupul de persoane numite de Centrele Locale. Orice membru se poate recuza, cu justificare. Orice membru este obligat să se recuze dacă consideră că nu își poate îndeplini corect funcția sau dacă există suspiciuni rezonabile că nu ar putea să o facă, caz în care se aleg alți membri.
- Se consideră alcătuită comisia de analiză și se anunță Comisia Permanentă / secretarul Comisiei
- Comisia își definește un mandat care enunță explicit care sunt faptele / aspectele pe care încearcă să stabilească / analizeze
- Comisia își stabilește modul de lucru și un calendar de acțiuni
- La nevoie, comisia se poate consulta cu experți în diferite domenii (juridic, fiscal, …)
- La sfârșitul analizei sale, Comisia:
- Întocmește un raport al activității sale, care conține faptele, ce s-a făcut și care sunt concluziile, eventual, dacă e necesar cu recomandări pentru CD
- Decide aplicarea unor sancțiuni, conform regulamentului (tranzitoriu: Consiliul Director aplică sancțiunile până la înființarea statutară)
- Face propuneri de modificare a statutului și regulamentului în vederea unor corecții / mențiuni suplimentare pentru o aplicare mai bună în spiritul prevederilor existente sau pentru a le îndrepta. Recomandări pentru modificări mai substanțiale se pot face Consiliului Director
- Solicită Consiliului Director implicarea altor autorități (
Protecția Copilului,Procuratură, Poliție) sau începerea unei acțiuni în instanță, în cazul încălcării legii
- În acest moment, Comisia de analiză se desființează.
Raportul Comisiei de Etică poate fi contestat de cercetașii / structurile implicate. Dacă Comisia Permanentă consideră că există motive (informații noi, vicii de procedură, probleme de imparțialitate), poate solicita reluarea procedurii de la început.
Formarea, componența și mandatul comisiei vor fi anunțate de îndată persoanelor implicate (a celor care sunt verificați, ai celor care au făcut sesizări).
Toți cercetașii au obligația de a răspunde, în cel mai scurt timp posibil, solicitărilor Comisiei pentru obținerea de informații în timpul unei analize.
Lucrările comisiei sunt secrete până în momentul redactării raportului final, adoptat prin vot de membri ei. Informațiile transmise către părțile implicate sau către terți (martori sau eventuali experți) au același statut.
Comisia va prezenta un raport public, care va include concluzii și propuneri. Raportul va fi redactat pentru a proteja informații legate de minori și de dreptul la viața privată a tuturor persoanelor implicate. Aceste informații pot apărea într-o variantă separată a raportului sau o anexă, care nu se publică dar care ar putea fi folosită pentru justificarea deciziilor Comisiei în cazul contestării, la Comisia de Etică sau în instanță, sau pentru referințe ulterioare. Documentele elaborate de Comisie sunt parte din arhiva ONCR.
În cazul în care un membru al Consiliului Director este ținta unei verificări pentru acțiunile sale în această calitate, Comisia va fi întotdeauna formată din 3 membri ai Comisiei Permanente, aleși aleator. În situația excepțională în care, în urma recuzării, nu rămân suficienți membri pentru Comisie, se va găsi o soluție care să respecte misiunea Comisiei de etică (foști membri ai Comisiei Permanente, persoane mai experimentate din grupul de persoane numite de Centrele Locale, care au mai participat la alte Comisii).
În cazul excepțional în care un membru al Comisiei Permanente este verificat, indiferent dacă este vorba despre activitatea acestuia în cadrul Comisiei sau în alte activități, Comisia va fi alcătuită din ceilalți trei membri ai Comisiei Permanente.
Secretariatul Comisiei de Etică
Secretarul Comisiei de etică este un membru al Echipei Executive care contribuie la buna desfășurare administrativă a Comisiei de Etică, sub coordonarea Directorului Executiv. Poate avea o echipă mai mare, în funcție de nevoie, către care să delege din atribuții.
Secretarul Comisiei de Etică este numit (sau este angajat) de CEx, la recomandarea Comisiei Permanente, și are rolul de a contribui la rezolvarea corespondenței și relaționarea între structuri, necesară funcționării Comisiei. Solicitările, plângerile, sesizările se primesc prin Secretariatul Comisiei de Etică, care le pregătește și le transmite apoi către Comisia Permanentă. După ce Comisia Permanentă ia o decizie cu privire la calitatea solicitării, dacă se confirmă nevoia de verificări suplimentare, tot Secretarul generează (stabilește aleator) comisia de analiză și comunică membrilor ei că au această responsabilitate. Dacă sunt recuzări sau orice alte probleme de acest fel, ele sunt gestionate tot de Secretarul Comisiei.
Rapoartele / deciziile Comisiilor de analiză sunt comunicate părților implicate, Comisiei Permanente și Consiliului Director de comisia respectivă, nu de Secretar.
Termene limită
- De la primirea unei solicitări, Comisia Permanentă ia o decizie într-o săptămână dacă este sau nu este de competența Comisiei de Etică
- Decizia de formare unei comisii de analiză se dă în maxim două săptămâni (cu tot cu recuzări, probleme administrative)
- O Comisie de analiză trebuie să predea un raport final în termen de șase săptămâni de la constituire, orice extensie a acestui termen necesitând justificări către Comisia Permanentă și adnotare în raportul final
- De îndată ce un cercetaș a luat cunoștință de o situație gravă, pe care o consideră o încălcare a legii, a regulilor sau a legilor cercetășești, acesta are datoria să sesizeze Comisia de Etică.
Comisia de Etică nu va lua în considerare sesizări anonime. În cazul în care se consideră că persoana care face sesizarea ar putea să sufere discriminări sau alte situații prin raportarea unei situații existente, Comisia are obligația de a lua toate măsurile pentru a evita această situație, solicitând inclusiv sprijinul Consiliului Director sau al autorităților. De asemenea, Comisia are datoria de a nu publica numele acestei persoane, dar numele trebuie să apară în raportul adițional, cel care nu se publică.
Comitetul Executiv nu este, în această calitate, sub jurisdicția Comisiei de Etică. Sesizările cu privire la activitatea Comitetului Executiv merg la Directorul Executiv. Dacă sesizările sunt cu privire la Directorul Executiv, acestea se adresează Comisiei de Cenzori sau Consiliului Director, după caz – CEx nu este format în mod necesar din cercetași și îndeplinește alt rol.
Dacă unii membri ai CEx sunt și cercetași, activitatea lor poate fi verificată de Centrele lor Locale pentru acțiuni care nu țin de Comitetul Executiv, urmând ca, dacă există dispute, să se respecte procedura.
Tranzitoriu (până la definitivarea în statut): Comisia de Etică va funcționa prin delegare de responsabilitate de la Consiliul Director, și deciziile ei vor fi asumate, prin vot, tot de CD, similar cu subcomisiile de anchetă din statutul curent.
Buget și cheltuieli
Se va încerca minimizarea cheltuielilor prin folosirea tehnologiei – discuții online, documente digitale. Dacă este nevoie de deplasarea membrilor Comisiei de analiză la fața locului, se va stabili de la caz la caz cum sunt acoperite cheltuielile (de entitatea care solicită analiza, de entitatea analizată, de ONCR, de membri Comisiei). Bugetul ONCR trebuie să includă o sumă anuală pentru astfel de situații pentru Comisia de Etică, care va fi gestionat de Comisia Permanentă.
Safe from Harm
Cazurile care intră sub incidența Safe from Harm vor fi tratate în primul rând prin structurile desemnate pentru asigurarea Safe from Harm a ONCR, și subsecvent, dacă este cazul, prin mecanismele Comisiei de Etică, fie prin auto-sesizare, fie prin sesizarea comisiei Safe from Harm.
Alte prevederi
În situații excepționale, în care persoane care sunt asociate public cercetășiei sunt acuzate de fapte de o gravitate deosebită și a căror calitate în ONCR poate duce la prejudicii organizației, Comisia de Etică poate analiza și aceste situații.