Atelier AG #JamboreeNațională

Unul din subiectele pe care le-am ridicat în discuție în a doua zi a Adunării Generale a fost despre cum facem să ajungem să putem organiza evenimente în organizație, chiar și evenimente mari, de dimensiunea unei jamboree de 2000-3000 de cercetași, într-un cadru sustenabil, în care organizația nu își depășește capacitatea și oamenii implicați, cercetași, în special tineri sub 35 ani, au resursele și competențele necesare pentru a organiza un astfel de eveniment.

Lăsăm mai jos câteva informații cheie discutate pe parcursul celor 3 sesiuni de ateliere.

Formare și dezvoltare (Școala de Evenimente)

  • Necesitatea unei școli de evenimente teoretico-practice, care să pregătească cercetașii pentru organizare de evenimente naționale. Nu doar tinerii, însă cu prioritate pentru tineri.
  • Formarea să fie modulară, cu shadowing, cu sesiuni de învățare teoretică, implicare în evenimente locale/regionale ca staff, organizator.
  • Se dorește un proces ciclic: participanți → staff → coordonatori → mentori.
  • Ar putea fi și parte din pedagogie sau din formarea liderilor.
  • Aplicabilitate locală: CL-urile să ofere oportunități de practică pentru participanții la Școală.
  • Participanții CEJ, Jamboree Mondială sau alte evenimente mari, pot fi integrați în program pentru diseminarea experienței.

Implicarea tinerilor și mentorat

  • Se dorește un core team sub 35 ani, dar e acceptată și implicarea adulților (35+) în rol de mentori.
  • Mentoratul este esențial pentru dezvoltarea competențelor și prevenirea burnout-ului.
  • Tinerii trebuie încurajați să preia inițiativa și să fie pregătiți pentru responsabilități mari prin pași mici.
  • Participarea la evenimente internaționale este văzută ca o formă de formare indirectă.

Structura echipei de organizare

  • Roluri bine definite, criterii clare (experiență, formare, motivație).
  • Două opțiuni discutate:
    1. Echipă gata formată și propusă în AG.
    2. Formular deschis → selecție → echipă coordonatoare stabilită ulterior.
  • CD-ul nu ar trebui să decidă echipa, ci procesul să fie transparent, participativ.
  • Se propune un manual de organizare cu lecții învățate, proceduri, pași.

Pași concreți pentru o Jamboree

  • Începerea cu evenimente de mai mici dimensiuni (teme/explo) pentru a câștiga experiență.
  • Campuri regionale sau naționale organizate de CL-uri cu sprijin național pe partea de program.
  • Se cere un caiet de sarcini clar pentru eveniment (obiective, responsabilități, buget etc.).
  • Testarea unor locații fixe pentru logistică eficientă.

Accesibilitate și sustenabilitate

  • Cost estimat acceptabil pentru 2025: 100-150 lei/zi (max 1000 lei/7 zile).
  • Plata în tranșe crește accesibilitatea.
  • Preocupare pentru evitarea burnout-ului organizatorilor.
  • Accent pe transfer de cunoștințe între generații (drive, raportare, mentoring).

Deschidere și parteneriate

  • Se discută despre colaborări cu:
    • Alte organizații de cercetași (ex. organizatorii CEJ).
    • ONG-uri specializate pe domenii (biologie, ecologie, biciclete etc în funcție de obiectivele evenimentului).
  • Schimburi de experiență între CL-uri (ex. CL Axente Sever Alba Iulia și-a deschis porțile campului pentru tineri care au vrut să învețe despre cum organizează ei un camp de centru local).
  • Colaborare posibilă și cu celelalte organizații de cercetași. 

Întrebări deschise și următorii pași

  • Când începe Școala de Evenimente?
  • Ce criterii se stabilesc pentru participare și implicare?
  • Cum motivăm tinerii să se implice activ și pe termen lung?
  • Cum definim clar “de ce vrem o Jamboree”? → corelare cu viziunea organizației.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *