Consiliul Director pune în consultare această decizie până pe data de 11 24 octombrie 2025, cu posiblitatea prelungirii la cerere. Asta înseamnă că noi ne-am asumat-o în forma pe care o vedeți, și vă cerem părerea înainte ca ea să fie adoptată formal și să producă efecte. Puteți trimite feedback la secretarCD@scout.ro sau aici, prin comentariu la acest articol.
Consiliul Director va anunța două consultări online, pe 21 și 22 octombrie care să includă și această decizie.
Această decizie nu este (încă) în vigoare.
Organizația Națională Cercetașii României (ONCR) este titularul a două mărci înregistrate esențiale pentru identitatea sa:
- Cercetașii României – Creăm o lume mai bună, înregistrată sub numărul M2015/02462, depusă la data de 16.10.2015;
- Festivalul Luminii, înregistrată sub numărul M2017/003935, depusă la data de 14.06.2017.
Aceste mărci protejează denumirile și elementele vizuale ale organizației, reprezentând expresia vizibilă a valorilor, reputației și eforturilor colective ale membrilor ONCR.
Pentru a asigura protecția juridică, utilizarea responsabilă și promovarea coerentă a imaginii publice a organizației, este necesară o reglementare clară privind utilizarea acestor mărci de către structurile interne și partenerii externi.
Rezumat
Consiliul Director stabilește ca orice utilizare a mărcilor înregistrate, atât de structurile interne (Centre Locale, Centre Cercetășești) cât și de către terți (companii, ONG-uri sau persoane fizice) să se realizeze exclusiv în baza unei licențe de utilizare acordate de ONCR.
Se instituie:
- o licență de bază pentru Centrele Locale, care permite utilizarea mărcii Cercetașii României în comunicare digitală și print, pentru facilitarea activității curente, conform manualului de identitate vizuală;
- o licență extinsă pentru producția de materiale (tricouri, badge-uri, steaguri etc.), care se acordă doar furnizorilor licențiați, în primă fază exclusiv Scout Shop – magazinul deținut de ONCR;
- o licență anuală pentru Festivalul Luminii, necesară pentru organizarea Festivalului Luminii de către orice Centru Local.
Propunerea de decizie:
Art. 1. Consiliul Director stabilește că toate mărcile înregistrate ale ONCR, inclusiv Cercetașii României și Festivalul Luminii, pot fi utilizate doar în baza unei licențe acordate de ONCR.
Art. 2. Consiliul Director instituie o licență de bază oferită implicit tuturor Centrelor Locale legal constituite (filiale), care permite utilizarea numelui și siglei ONCR în comunicarea publică, digitală și print, în conformitate cu manualul de identitate vizuală al ONCR.
Art. 3. Consiliul Director stabilește că producerea de articole promoționale (tricouri, badge-uri, steaguri etc.) care includ însemnele ONCR și / sau oricare din mărcile ONCR este permisă doar prin intermediul furnizorilor licențiați de ONCR, începând cu Scout Shop – care are drept de exclusivitate inițială și responsabilitatea de a selecta, licenția și monitoriza alți furnizori.
Art. 4. Consiliul Director stabilește că utilizarea mărcii Festivalul Luminii de către orice structură locală legal înființată / autorizată sau grup informal este permisă doar în baza unei licențe anuale acordate de ONCR, valabilă pentru anul cercetășesc în curs și pentru localitatea precizată. Festivalul Luminii nu poate fi organizat și marca nu poate fi folosită în absența acestei licențe, nici în relația cu parteneri, sponsori, presă sau în comunicarea publică.
Licența pentru Festivalul Luminii se acordă Centrelor Locale în baza unui angajament de a alinia evenimentul / evenimentele locale cu direcția, tema și regulile stabilite de coordonatorii naționali ai proiectului în fiecare an, precum și de condiția comunicării constante cu aceștia.
Încălcarea repetată a acestui angajament poate constitui motiv pentru ne-acordarea licenței în anul următor.
Art. 5. Consiliul Director mandatează Echipa Executivă ONCR să elaboreze până la finalul lunii noiembrie 2025 un model de licență standard pentru fiecare din mărcile ONCR, precum și o procedură simplificată pentru acordarea licențelor prevăzute în această decizie.
Alinierea cu strategia ONCR
Această decizie contribuie la sprijinirea consolidării unei imagini unitare a mișcării cercetășești din România, la protejarea patrimoniului simbolic și a elementelor de identitate cu care ieșim în public, precum și la dezvoltarea sustenabilă a Scout Shop.
Schimbări preconizate și impact
- Clarificarea regimului de utilizare a mărcilor;
- Creșterea controlului asupra unității imaginii publice, la ambele brand-uri;
- Coerență vizuală și organizațională;
- Creșterea volumului operațiunilor Scout Shop și sustenabilizarea producției interne
- Implicarea mai consistentă a nivelului național în organizarea Festivalului Luminii / asigurarea unui cadru unitar pentru evenimentele locale, fără să oprească creativitatea locală
Aplicabilitate pentru tinerii sub 26 de ani
Existența unui cadru de reguli formale, concrete, facilitează implicarea tinerilor în luarea deciziilor.
De asemenea, decizia caută să întărească încrederea în identitatea vizuală a organizației și previne diluarea valorilor cercetășești prin utilizări neautorizate sau comerciale neconforme, lucruri pe care tinerii pun multă valoare.
Aplicabilitate pentru o organizație de 10x mai mare
Existența unui cadru de reguli formale, concrete, facilitează tranziția de la o organizație matură, care nu depinde de un număr limitat de persoane cheie pentru a facilita înțelegerea cutumelor interne.
Buget
Implementarea nu presupune costuri semnificative pentru ONCR. Poate genera venituri suplimentare prin licențierea partenerilor comerciali și extinderea activității Scout Shop.
Repere legale / statutare
Statut ONCR – Art. 10: ONCR este o asociaţie unitară care activează pe întreg teritoriul României şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile ţării. Orice prevedere sau activitate care contravine caracterului unitar al ONCR este nestatutară şi va fi interzisă.
Statut ONCR – Art. 28 alin. (1): Consiliul Director conduce activitatea ONCR în intervalul dintre sesiunile Adunării Generale.
Regulament ONCR – Art. 159: Manualul de Elemente de Identitate ale ONCR, care detaliază elementele vizuale folosite de ONCR, uniforma, steagurile, precum și regulile lor de folosire și alte reguli de comunicare, sunt specificate în Anexa 10, parte din acest Regulament.Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice
Salutare,
Înțeleg necesitatea acestei decizii și utilitatea sa, dar am totuși o întrebare.
Luând în considerare licența exstinsă și Art. 3. al acestei decizii, cum puteți oferi garanția ca ScoutShop să ofere prețuri competitive și calitate bună pentru materialele pe care le comercializează, fie ele de stoc sau comandă?
Cum ar arăta o astfel de garanție pentru tine / voi? Adică sigur, vrem să fie lucrurile calitative – dar cum măsurăm asta? În mod cert, pentru chestiile custom, clienții ar trebui să aibă un control la calitate.
Pentru preț, întotdeauna prin ScoutShop o să fie mai scump decât direct la producător – mai ales dacă producătorul mai are și o firmă fără TVA pe care mai dă lucruri la ONGuri 🙂 Dar ce putem să ne gândim este că dacă avem un volum mai mare de comenzi putem jongla la prețuri în așa fel încât să avem un adaos scăzut pentru unele produse și crescut pentru altele să compensăm.
Crezi că ar fi de ajutor să putem să indicăm ScoutShop, atunci când facem comanda de ceva personalizat, să lucreze cu un anumit furnizor?
Una din legile cercetașului spune ca cercetașul este econom și cumpătat. Ar fi poate interpretat ca atitudine necercetaseasca practicarea unor preturi mai mari și impunerea unui monopol.
Atâta vreme cât prețurile sunt justificat mai mari și overall ne ajută să avem prețuri decente și la materialele pe care nu le putem produce în altă parte (de exemplu, uniforme), nu cred că e o atitudine necercetășească, ci un fact of life, pe care-l practică multe organizații de cercetași.
Ca să putem avea o imagine unitară, nu cred că e neapărat rău ca toate materialele să treacă printr-o formă de verificare centrală, având în vedere și … varietatea de interpretări și ocoliri ale manualului de identitate vizuală cu care ne întâlnim azi.
Cred că ideea e că dacă este un furnizor altul decât cel al ScoutShop care face treaba mai bine, mai repede și / sau mai ieftin, atunci ScoutShop ar putea să folosească acel furnizor, spre exemplu …
Salut!
Interesantă inițiativă, și are sens, dar obiectiv vorbind singura metodă prin care ScoutShop ar trebui să fie furnizor exclusiv și principal ar fi să să transforme în producător, să investească în achiziționarea de mașini de brodat, print și tăiat pentru a putea avea prețuri bune și articole garantate de calitate, am avut această discuție cu bordul scoutschop și a fost motivată de “frica” de investiție pe datorie (fonduri sau credite).
Cercetășia ar trebui să rămână accesibilă pentru fiecare cercetaș și asta se rezumă la a ține costurile cât mai mici la orice material producem, orice taxă de participare avem sau orice activitate la care ne dorim să fie prezenți cat mai mulți cercetași ☺️
Încercăm ? Se poate ? Sau avem altă direcție decât ce am menționat eu aici?
Sunt de acord pe problema costurilor și am clarificat mai sus de ce ScoutShop nu poate avea prețuri mai mici decât unii producători care pot ocoli plata TVA. Chiar și dacă ONCR ar fi producător propriu, tot ar fi plătitor de TVA și deci ar avea prețuri mai mari decât cei care nu au.
Transformarea ScoutShop în producător nu e o idee nouă – și e ceva ce s-a mai încercat și în trecut, dar realitatea este că strict producția internă, în faza asta, nu are cum să țină o astfel de afacere pe picioare și să o facă cost-effective.
Sunt aproape convins că, trecând peste discuția cu TVAul pe care nu am cum să o ocolesc, s-ar putea să continue să fie mai cost-effective să centralizăm comenzi prin ScoutShop ca el apoi să poată obține volume discounts de la furnizori în baza comenzilor centralizate, și să reducă prețurile în felul ăsta.
Dacă ai făcut alte calcule, hai să le discutăm.