Informare săptămânală 4/2026 (#54)

Săptămâna care tocmai ce a trecut la nivel național în cercetășie a fost concentrată pe prima întâlnire trimestrială de Consiliu Director, care a avut de data asta la Urlați, în jud. Prahova.

Rezultate

  • Am decis aprobarea / girarea de la nivel național a două proiecte care cer finanțare de la programul Friends of Scouting Europe, de la Centrele Locale Aetos Drobeta-Turnu Severin și Ion Soiu Cristian (jud. Brașov).
  • Am avut prima întâlnire trimestrială a Consiliului Director. Am profitat de faptul că am putut petrece un weekend împreună, membrii CD, Reprezentanții Tinerilor, Echipa Executivă și ne-am concentrat pe lucruri care necesită discuții de profunzime:
    • am lucrat la descrierea proiectelor pentru echipele de proiect care vor începe / continua proiectele la sfârșitul lunii; în timp ce pe mai multe dintre ele am agreat liniile mari, încă lucrăm la detalii, apoi le vom publica
    • am avut o discuție de aliniere cu privire la tipul de mișcare / organizație pe care ne-o dorim în contextul Viziunii 2029, și care sunt acțiunile pe care trebuie să le luăm în acest sens
    • am analizat situația Centrelor Locale și am decis să acționăm rapid pentru a avea discuții în teren cu Centrele Locale care se găsesc în reală dificultate.
    • am avut o discuție de aliniere cu privire la abordarea incluziunii în ONCR, în urma unei discuții pornite de Reprezentanții Tinerilor
    • am numit 3 noi Coordonatori Strategici (vezi mai jos).
  • Echipa Executivă a actualizat mai multe din listele de discuții, inclusiv ccl@scout.ro și lideribucuresti@scout.ro, în baza informațiilor disponibile în membri.scout.ro.
  • Am lansat un apel pentru pregătirea unei campanii de comunicare pentru Ziua Mondială a Cercetășiei (22 februarie).
  • Am lansat un kit cu materiale vizuale care pot fi folosite pentru campaniile de 3.5% de la nivel local.

Evenimente / reprezentare

Anca-Ana Sâmpetrean (Deputy IC) și Leonard Luca, directorul Centrului Cercetășesc Nocrich – H. C. Habermann au avut o întâlnire de lucru cu Florina, Comisarul nostru Internațional pentru pregătirea acțiunii de reprezentare la South East Europe Group Meeting, care va avea loc în luna martie.

Departamentul Internațional a avut o întâlnire cu echipa contingentului pentru Moot-ul din Africa.

Poziții și oportunități

Ne bucurăm să anunțăm că am numit 3 noi Coordonatori Strategici, care vor realiza interfața dintre echipele de proiect și Consiliul Director / Directorul Executiv. Cei trei noi Coordonatori Strategici, cărora le suntem recunoscători că au răspuns pozitiv provocării de a contribui la dezvoltarea activ la îndeplinirea Viziunii 2029 sunt:

  • Ioana Mălureanu, de la Centrul Local Floare de Crieș Brașov
  • Flavia Barbu, de la Centrul Local Cetatea Roșie Sibiu
  • Laurențiu Pop, de la Centrul Local Tîrgu Mureș

De asemenea, Eliza Stan, de la Centrul Universitar București, a preluat rolul de secretar financiar și îi urăm bun venit în echipă!

PJ4All

Săptămâna anterioară și cercetașii de la Licuricii Buzău obținuseră personalitatea juridică, dar nu ajunsese informația la noi, îi felicităm pentru reușită! Situația actualizată la zi pentru duminică, 8 februarie 2026 este așa:

  • 52 de Centre Locale sunt deja filiale
  • 3 au demarat procesul (însemnând că au depus dosarul la judecătorie),
  • 10 sunt înscrise în programul Acceleratorul de Filiale
  • 12 nu au depus încă dosarul la Judecătorie

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *