Propunere modificare statut cu privire la scopul unui Centru Local

Motivație

Rolul unui Centru Local, altfel decât ca structură locală a organizației nu este bine definit în statut, ceea ce înseamnă că un Centru Local poate, statutar și regulamentar să desfășoare orice activități dorește, inclusiv să se concentreze mai puțin pe componenta cercetășească și mai mult pe alte proiecte (alte tipuri de proiecte). 

Consider că rolul unui Centru Local este să ofere structura (și finanțarea) necesare pentru implementarea programului cercetășesc la nivel local, și că posibilitatea ca acesta să fie deturnat de unul sau mai mulți lideri pentru implementarea unor proiecte personale să fie limitată din documentele fundamentale, chiar dacă astfel de proiecte rezonează cu valorile cercetășiei.

Rezumat

Propun introducere în Regulament, la Art. 89. Drepturi și obligații Centre Locale a punctului n., după cum urmează:

n. obligația de a desfășura doar proiecte care, prin specificul lor, să se încadreze în desfășurarea programului educativ cercetășesc pentru membrii Centrului Local sau să aducă Centrului Local resursele necesare pentru a îndeplini același scop

Alinierea cu Strategia ONCR

Pentru uniformizarea și gestiunea coerentă a structurilor locale (reorganizarea teritorială) este nevoie ca toate Centrele Locale să își înțeleagă scopul în același fel. Această prevedere ar focaliza eforturile Centrelor Locale existente și viitoare pe programul educativ. 

Adițional, dacă sunt alte proiecte pe care dorim să le derulăm la nivel local, ele se pot face prin viitoarele structuri umbrelă ale ONCR (regiuni, rețele, șamd).

Această modificare trebuie văzută și în contextul propunerii relaxării condițiilor pentru obținerea de PJ.

Schimbări preconizate și impact

Sunt câteva acțiuni existente și posibile care sunt afectate de această schimbare, și care ar trebui enunțate în promovarea evenimentului:

  • Desfășurarea de proiecte mari în Centre Locale care au alt scop decât programul educativ / finanțarea programului educativ. Un exemplu pertinent în sensul acesta este Centrul Local Virgil Onițiu Brașov
  • Intrarea de către Centrele Locale în parteneriate care au ca scop altceva decât desfășurarea programului educativ al organizației sau în activități vădit comerciale al căror scop nu este FR pentru desfășurarea programului educativ – spre exemplu reprezentarea în acțiuni / cauze în care echipa de conducere a Centrului Local crede, dar care nu sunt reprezentante pentru programul educativ.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *