Spiritualitatea în Organizația Națională Cercetașii României

Scopul acestui document este de a defini liniile principale pe care organizația noastră își dorește să le respecte și implementeze, cu referire la principiul spiritual, în programul cercetășesc.

Cu privire la apartenența la ONCR,

Mișcarea cercetășească este o mișcare educativă incluzivă, bazată pe valori, care oferă sprijin membrilor săi să se implice activ și vizibil în propria dezvoltare spirituală pentru a-i da sens. *

Organizația Națională Cercetașii României este o asociație deschisă. 
În ceea ce privește spiritualitatea, aceasta înseamnă că este formată din: 

  • membri de diferite credințe, fără a constitui o organizație religioasă sau a limita Datoria față de Dumnezeu exclusiv la entitatea divină creștină
  • membri fără o anumită credință, fără a constitui o organizație atee sau a elimina Datoria față de Dumnezeu dintre principiile fundamentale ale cercetășiei.

Cu privire la Promisiunea de Cercetaș,

Conform Statutul ONCR Art. 6. Alin. (1) textul oficial al Promisiunii Cercetașului este

“Promit, pe onoarea mea, să fac tot posibilul să slujesc lui Dumnezeu și țării mele, să-mi ajut aproapele în orice moment și să mă supun Legii Cercetașului.”

Alin. (2) Pentru membri titulari există variante specifice ale legii și promisiunii adaptate la ramurile de vârstă, convingerilor personale și religioase. 

Variante alternative ce pot fi folosite sunt: 

  • Promit, pe onoarea mea, să fac tot posibilul să slujesc credinței și țării mele, să-mi ajut aproapele în orice moment și să mă supun Legii Cercetașului.
  • Promit, pe onoarea mea, să fac tot posibilul să slujesc lui Allah și țării mele, să-mi ajut aproapele în orice moment și să mă supun Legii Cercetașului
  • Promit, pe onoarea mea, să fac tot posibilul să slujesc zeului/zeilor meu/mei și țării mele, să-mi ajut aproapele în orice moment și să mă supun Legii Cercetașului
  • Promit, pe onoarea mea, să fac tot posibilul să slujesc țării mele, să-mi ajut aproapele în orice moment și să mă supun Legii Cercetașului
    Și altele.

Cu privire la programul educativ cercetășesc,

Organizația Națională Cercetașii României prin oferta educațională și programele sale, oferă sprijin copiilor și tinerilor, precum și adulților, pentru a explora și manifesta credințe, religii și experiențe spirituale și a se angaja activ în propria dezvoltare spirituală. Cercetășia celebrează diversitatea membrilor săi, organizația asigurându-se că religia, cultura și tradițiile fiecăruia sunt apreciate și respectate la toate nivelurile programului educativ.

Libertatea manifestării acestora este garantată, dar nu poate fi impusă în vreun context cercetășesc. 


*Statutul ONCR:
Art. 1. Cercetășia este o mișcare educativă a copiilor și tinerilor, bazată pe voluntariat, cu caracter apolitic, deschisă tuturor, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex, credință sau condiție socială, în concordanța cu principiile și metoda Scout. 
Art. 2. Scopul Cercetășiei este de a contribui la dezvoltarea copiilor și tinerilor, în vederea împlinirii lor fizice, intelectuale, sociale, spirituale, pentru a deveni cetățeni responsabili ai comunităților locale, naționale și internaționale.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *