Iată câteva din rezultatele săptămânii trecute la nivel național în cercetășie:
Rezultate
Am adoptat decizia prin care îl susținem încă un mandat pe Adi Șuhanea în rolul de consultant la WOSM pentru direcțiile Youth Programme și Scouts4SDG.
Evenimente / reprezentare
Miercuri am lansat Acceleratorul de Filiale într-o întâlnire online cu cei interesați. Puteți să vă înscrieți Centrul Local la Accelerator aici, și puteți urmări discuția de miercuri cu informațiile de aici.
Am participat, prin Ashu, la The Academy, eveniment al Regiunii Europene pentru persoane implicate la nivel național care a avut loc anul acest al Corint, în Grecia.
Florina a avut o primă întâlnire online cu noii Reprezentanți ai Tinerilor, în care au setat cadrul și planul de lucru în acest proiect pilot. Vor exista întâlniri săptămânale cu Reprezentanții, pentru a-i susține în noua lor misiune.
A avut loc o întâlnire deschisă de calibrare pentru viitoare activități de cercetășie pe / cu apă și un potențial nou proiect cu care vrem să aplicăm pentru finanțare în programul Cu Apele Curate. Ne-am bucurat să ne întâlnim cu mai multe Centre Locale care sunt interesate de acest subiect, gestionat de colega noastră, Dana Borontiș, de la Centrul Local Aetos Drobeta-Turnu Severin.
Nu e chiar o treabă de reprezentare, dar parte din Forum a fost featured pe @scoutingineurope săptămâna asta 🙂
PJ4All
În paralel cu Acceleratorul de Filiale, vom încerca să notăm aici și reușita Centrelor Locale care fac pașii pentru finalizarea statutului de filială. Situația la zi o puteți găsi aici.
Pentru săptămâna trecută, felicităm Centrul Local Sf. Nicolae București care a obținut un răspuns favorabil pentru înființarea filialei de la Judecătoria Sectorului 1 București.
