Această decizie este adoptată de Consiliul Director și este în vigoare.
În implementarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare 5 / 13.11.2022, prin care ne-am asumat cu toții să transformăm toate Centrele Locale în filiale ale ONCR, Consiliul Director a decis, prin Decizia 2038 / 22.09.2025 să restrângă accesul la unele resurse și evenimente care trec prin nivelul național al ONCR pentru acele Centre Locale care, la 1 an de la expirarea termenului de 2 ani stabilit de Adunarea Generală pentru finalizarea implementării deciziei, nu au făcut pași decisivi pentru implementarea, la nivel local, a acestei Hotărâri.
În timp ce, prin echipa PJ4All, nivelul național a ținut constant legătura și a oferit sprijin Centrelor Locale care nu sunt încă filiale, vrem să venim și mai mult în întâmpinarea și în susținerea Centrelor Locale care au decis să se concentreze pe procesul de obținere a personalității juridice, dar care au nevoie în continuare de ghidaj activ.
Astfel, vrem să introducem un program cu scopul de a accelera procesul de constituire a filialelor, prin oferirea de sprijin punctual concret, claritate procedurală și un calendar predictibil.
Rezumat
Propunerea de decizie:
Art. 1. În vedere finalizării procesului de tranziție către filiale stabilit în HAG 5/13.11.2022, Consiliul Director decide introducerea unui program adițional, intensiv, personalizat, de ghidare și susținere a Centrelor Locale pentru obținerea calității de filială numit Acceleratorul de Filiale. Programul se va desfășura în perioada 12 noiembrie 2025 – 31 martie 2026.
Art. 2. Consiliul Director stabilește următoarele responsabilități și activități în cadrul Programului:
- Centrele Locale se înscriu în program prin decizie a Consiliului Centrului Local, în termen de 3 săptămâni de la lansarea programului
- Centrele Locale și echipa Programului au o întâlnire individuală (online sau fizic) pentru clarificarea / deblocarea proceselor administrative, conținutul dosarului pentru judecătorie și stabilirea unui calendar de lucru până la finalul anului 2025
- După întâlnire, Centrele Locale au termen 2 săptămâni pentru a finaliza și trimite Consiliului Director Statutul la aprobat
- Echipa Programului și Consiliul Director au termen 2 săptămâni de la primirea Statutului să îl verifice și fie să ofere feedback, fie să îl aprobe și să-l trimită Centrului Local; în cazul în care există feedback, el trebuie clarificat în perioada imediat următoare, în termen de 1 săptămână
- Centrele Locale au apoi 2 săptămâni de la primirea Statutului pentru a finaliza dosarul pentru judecătorie și a-l depune la Judecătoria de care aparțin, și să confirme echipei Programului numărul dosarului
Art. 3. Consiliul Director modifică prevederile Art. 1 al Deciziei 2038 / 22.09.2025 pentru a exclude Centrele Locale, pe perioada pe care acestea sunt angajate în Acceleratorul de Filiale, din lista Centrelor Locale pentru care restrânge sprijinul de la nivel național.
Art. 4. Consiliul Director decide că Centrele Locale care își încalcă angajamentele față de termenele de la Art. 2 își vor pierde calitatea de participant la Program, fără posibilitatea re-înscrierii.
Art. 5. Consiliul Director stabilește următorul calendar pentru Acceleratorul de Filiale:
- 12 noiembrie – 7 decembrie – Centrele Locale se înscriu, prin decizie a Consiliului Centrului Local, în program, și își iau angajamentul respectării termenelor prevăzute în el
- 15 noiembrie – 31 decembrie – Reprezentanții Centrelor Locale au o întâlnire individuală cu un reprezentant al Programului, în care se clarifică pașii de urmat pentru obținerea personalității juridice și se rezolvă eventualele blocaje procedurale
- 15 noiembrie – 15 ianuarie – Centrele Locale trimit Statutul și actele aferente echipei Programului pentru validare (Statutul) / verificare (restul documentelor)
- 30 noiembrie – 15 februarie – Centrele Locale depun dosarele la Judecătorie pentru înființare
- 30 noiembrie – 31 martie – Centrele Locale primesc consultanță personalizată cu privire la dosarul lor de înființare depus la Judecătorie
Art. 6. În vederea clarificării situației unor Centre Locale în relație cu programul, Consiliul Director stabilește că:
- Sunt eligibile pentru înscriere în program acele Centre Locale care nu au depus încă dosarul la Judecătorie, inclusiv cele care au deja Statutul aprobat
- Centrele Locale înființate prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare de pe 27 septembrie de la Centrul Cercetășesc Nocrich – H. C. Habermann sunt înscrie din oficiu în program.
- Centrele Locale care aleg să NU își înființeze filiale, și în schimb să devină parte dintr-un alt Centru Local vor fi evaluate în sensul implementării Deciziei 2038 / 22.09.2025 după statusul Centrului Local din care au agreat să facă parte.
Alinierea cu strategia ONCR
Programul contribuie direct la finalizarea tranziției către filiale și finalizarea programului PJ4All, țintă asumată în Strategia ONCR.
Schimbări preconizate și impact
- Accelerarea tranziției către filiale a Centrelor Locale și prioritizarea acestui proces atât la nivel național, cât și la nivel local
- Clarificarea și stabilizarea situației juridice tuturor Centrelor Locale până în martie 2026 și alinierea cu Statutul (care nu mai face referire la sucursale, doar la filiale)
Pentru Centrele Locale
- Ghidaj dedicat pentru pregătirea documentației necesare pentru obținerea calității de filială
Aplicabilitate pentru tinerii sub 26 de ani
Decizia se aplică tuturor cercetașilor / Centrelor Locale, Programul este unul de ghidare a unor procese administrative fără a avea o componentă dedicată pentru tineri.
Aplicabilitate pentru o organizație de 10x mai mare
Decizia este cu privire la un Program care se va desfășura pe termen scurt (până în martie 2026), deci fără aplicabilitate pentru o organizație mai mare. Cu toate astea, finalizarea programului PJ4All este un pas pe drumul de a avea o organizație de 10x mai mare.
Buget
–
Repere legale / statutare
Regulament ONCR:
- Art. 43: „Consiliul Director asigură aplicarea deciziilor Adunării Generale și conduce activitatea curentă a Organizației Naționale ‘Cercetașii României’, având drept de decizie în toate aspectele care nu sunt rezervate în mod expres Adunării Generale.”
- Art. 52 lit. y): „[Consiliul Director] aprobă documentele fundamentale (statut) ale tuturor Centrelor Locale pentru a-și obține personalitatea juridică și orice altă modificare a acestora, ulterior dobândirii personalității juridice, cu excepția modificărilor organelor de conducere.”
- Art. 52 lit. o): „[Consiliul Director] este responsabil de îndeplinirea obiectivelor strategice și a hotărârilor Adunării Generale.”
Hotărârea Adunării Generale 5 / 13.11.2025
Decizia 2038 / 22.09.2025