Context
În 2016, ne-am asumat o Strategie și o Viziune care să garanteze că, în 2024, cercetășia va fi cea mai importantă mișcare educativă pentru copii și tineri din România, cu lideri autentici și integri, care produce schimbări pozitive în comunitate, printr-o organizație sustenabilă, cu un sistem de management organic, eficace și eficient.
Prin cele trei Direcții Strategice: Management, Calitatea Educației și Sustenabilitate, strategia a fost operaționalizată în ținte și proiecte strategice care să ne aducă mai aproape de atingerea Viziunii 2024.
În prezent, pe cele 3 direcții strategice, am înaintat lucrul la noua pedagogie cercetășească și am creat instrumente care să faciliteze lucrul la nivel local, cu patrula, am continuat să sprijinim lideri și formatori în dezvoltarea lor personală și cercetășească, prin Woodbadge, am început aplicarea Politicii Safe from Harm, atât prin asigurarea unui mediu sigur pentru cercetași (prin anchetele desfășurate), cât și prin crearea rețelei de Responsabili locali SfH și formarea lor, am finalizat propunerile de modificări de Statut și Regulament legat de reorganizarea administrativă și am avut consultări cu centrele locale. Acestea sunt dintre acele acțiuni cu impact major asupra cercetășiei, având concomitent și alte activități legate de asigurarea continuității dezvoltării cercetășiei și a organizației în România.
Într-o perioadă de timp în care nu credeam că vom mai avea un război cu atacuri armate asupra civililor în Europa, Rusia a surprins lumea atacând Ucraina pe 24 februarie 2022, începând astfel războiul. Mulți ucraineni au început atunci să plece din țară, pentru a se adăposti (un procent foarte mare reprezentându-l femeile și copiii).
Organizația Națională Cercetașii României se numără printre acele organizații nonguvernamentale care au răspuns prompt la nevoia de solidaritate prin care să sprijine comunitatea ucrainenilor ajunși la noi în țară.
Din februarie 2022, în urma situațiilor din Ucraina și a reacției de ajutor imediat venite din partea cercetașilor, am demarat proiectul ”Cercetași pentru Ucraina” pentru a oferi unitate tuturor acțiunilor întreprinse în această direcție. Prin resursele atrase de la nivel național, oferim sprijin CL care se implică în acțiuni logistice și / sau în acțiuni educative pentru refugiații din Ucraina, formarea adulților pentru a fi cât mai bine pregătiți în a comunica și lucra cu comunități vulnerabile și elaborarea de resurse / ghiduri care să faciliteze tipul acesta de activitate.
Coroborând contextul favorabil pentru obținerea de fonduri cu nevoia de a avea un spațiu destinat cercetașilor la București (ca spațiu de tranzit pentru cercetași din țară sau alte țări / spațiu de lucru / spațiu de întâlniri ale echipelor / spațiu pentru proiecte alte tinerilor) și un spațiu de birouri stabil am decis deschiderea unui Hub educațional la București care pe termen foarte scurt să găzduiască activități pentru copii și tineri ucraineni, iar pe termen mediu să devină un spațiu comun al cercetașilor.
Propunere de decizie:
Ca urmare a acțiunilor cercetașilor atât de la nivel local cât și național, în contextul programului Solidaritate Ucraina, propunem amendarea Planului Trienal votat la Adunarea Generală din 2021, astfel:
- În cadrul Direcției Strategice Calitatea Educației, adăugarea unui proiect nou (nr. 10): Oferirea de programe educaționale pentru copii și tineri refugiați din Ucraina
- În cadrul Direcției Strategice Sustenabilitate, adăugarea unui proiect nou (nr. 11): Deschiderea unui Hub educațional la București care să ofere un spațiu sigur de derulare a activităților pentru copii și tineri vulnerabili (în special refugiați), spațiu fizic pentru derularea de activități educaționale / de formare în spirit cercetășesc și spațiu de birouri pentru angajații organizației.
Alinierea cu strategia ONCR
Cercetășia nu este o organizație umanitară, însă valori umanitare stau la baza ei. Răspunsul organizației la dezastre și situații de urgență este atât un instrument de implicare (și pregătire) a cercetașilor de a răspunde nevoilor comunităților în care activează, cât și pentru un impact pozitiv în societatea românească, ambele fiind elemente importante ale Mișcării Cercetășești: de a contribui la crearea unui lumi mai bune.
Cercetășia este printre principalele mișcări educative pentru copii și tineri din lume și din România, iar rolul nostru devine esențial în a sprijini tinerii, prin dezvoltarea și consolidarea abilităților necesare pentru răspunde în situații de urgență și pentru a fi pregătiți să acționeze atunci când cei de lângă ei (inclusiv cei din comunități vulnerabile) sunt în situații de risc. Aceste elemente sunt incluse ca prioritate în planul 2022-2023, în Direcția Strategică Calitatea Educației, prin dezvoltarea în rândul copiilor și tinerilor de abilități de viață necesare pentru a crea societatea pe care o doresc.
Schimbări preconizate și impact
Propunerile pentru actualizarea planului trienal au venit în urma contextului profund negativ din perspectiva principiilor umanitare, situației de urgență care a apărut, și care a generat o activare foarte rapidă și promptă din partea cercetașilor, după doi ani în care se observase o scădere a gradului de implicare a voluntarilor și o reducere drastică a activităților.
Astfel, un prim rezultat notabil imediat a fost generarea unui scop care a coagulat mai multe grupuri de cercetași (mai ales cele de la granițe) și a generat lucru în comun și reactivarea motivației / implicării cercetașilor în comunitate.
Pe termen scurt acțiunile propuse influențează membrii organizației, fiind necesară pregătirea liderilor în a lucra cu grupuri vulnerabile sau în situații de risc, a gestiona emoțiile personale aferente perioadelor de risc și a le oferi acestora contexte de învățare (formare, ghiduri, materiale etc.) pentru a putea integra noua realitate în programul cercetășesc recurent.
De asemenea, poziționăm organizația ca fiind una care răspunde prompt și se implică în acțiuni ce necesită voluntari pregătiți să răspundă situațiilor critice din țară, reiterând în același timp elementul principal al cercetășiei, Educația.
În același timp, la nivel de organizație, va fi o angrenare mai mare de resurse (financiare – din finanțări, de timp și umane) în dezvoltarea și derularea proiectelor. Totodată, Scout Edu Hub va funcționa și ca sediu al ONCR și al Scout Shop, oferind în același timp un spațiu de planificare și socializare pentru cercetași, în limita timpului și a spațiului disponibil, prioritate pe termen scurt având activitățile cu refugiați.
Buget
Creșterea bugetului total cu 32%, mai exact de la 1.329.474 ron la 1.960.474 ron, din care 231.000 ron pentru susținerea activităților logistice sau educaționale (DS Calitatea Educației) și 400.000 ron pentru amenajarea Scout Edu Hub.
Repere legale/statutare
Statut ONCR: Art 26, alin. (1), lit b și alin (2), lit e
Art 30, lit c și lit k.
Regulament ONCR: Art 28, alin. (1), lit b și alin (2), lit e
Art 52, lit c și lit l.