Înfiintare Rețea SPES


 Context:  

În anul 2019 Consiliul Director a propus crearea unei structuri noi în organizație, ”rețeaua informală”, fiind o structură informală, orizontală, formată din Centre Locale, în vederea susținerii unui proiect, unei inițiative sau a dezvoltării unor programe cercetășești cu un specific anume.

În urma solicitării venite din partea mail multor Centre Locale din ONCR, Consiliul Director, în urma analizării documentelor necesare, a decis aprobarea Rețelei „SPES” (SPiritualitate, Educație, Scout). Toate informațiile cu privire la regulamentul de organizare și funcționare a rețelei, cât și alte informații despre scopul și identitatea vizuală a acesteia se regăsesc mai jos.


REȚEAUA centrelor locale și grupurilor candidat cu specific catolic din Organizația Națională Cercetașii României

Nume: SPES (SPiritualitate, Educație, Scout)

Scop : 

  1. Dezvoltă proiecte și activități care răspund nevoilor specifice centrelor locale cu specific catolic și grupurilor candidat din rețea  (campuri de formare: metodologica si integrativa, campuri, festivaluri, forumuri, exerciții spirituale, echipe de lucru pentru inițiative de spiritualitate etc.)
  2. Proiectele și activitățile rețelei sunt deschise tuturor cercetașilor și liderilor din organizație 
  3. Acceseaza finantari interne și externe pentru derularea de proiecte
  4. Încheie parteneriate, prin ONCR, cu alte entități în scopul sprijinirii specificului precum și a proiectelor rețelei
  5. Reprezintă interesele membrilor în raport cu Biserica Catolică din România; pentru asigurarea transparenței, in acest sens, se vor facilita următoarele:
  • O intalnire diplomatică la preluarea mandatului fiecărui Consiliu Director între reprezentanți ai CD ONCR și oficiali ai Bisericii Catolice 
  • Consiliul Director va fi invitat la toate întâlnirile de consultare cu privire la activitatea Rețelei SPES în care sunt prezenți și oficiali ai Bisericii Catolice

Identitate vizuală : 

Badge de formă rotundă cu diametrul de 7,5 cm. Acesta va fi purtat pe mâneca cămășii alături de însemnul de apartenență la centrul local.

Introducere 

Prezentul document are scopul de a defini identitatea și regulamentul de organizare și  funcționare ale CL și GC cu specific catolic din Organizatia Nationala Cercetasii României. 

Regulamentul de Organizare și Funcționare stabilește principiile și modul de desfășurare al activităților organizatorice, administrative, economico-financiare, educative și formative din cadrul Rețelei SPES, care sunt suplimentare Statutului și Regulamentului ONCR. Prevederile Regulamentului sunt obligatorii pentru toți membrii rețelei.

Regulament de Organizare și Funcționare 

Definiție: Centrul local cu specific catolic

A. Principii generale

  1. Centrele locale cu specific catolic sunt centre de cercetași înfiinţate de adultii care au îmbrăţişat pedagogia cercetășească cu elementele specific catolice, aşa cum este adaptată şi adoptată de Biserica Catolică (vezi Anexa Orientări fundamentale). 
  2. Ele admit persoane de orice confesiune, religie sau convingere spirituală care acceptă să exploreze cu deschidere pentru diversitate abordarea valorilor cercetășiei și prin metode pedagogice specifice tradiției catolice. 
  3. Un grup de cercetași va avea statut de Centru Local cu Specific Catolic dacă îndeplinește condițiile ce urmează:
  • Este înființat prin Adunare Generala ONCR și sprijinit de o parohie catolică sau instituție a Bisericii Catolice; opțional se poate încheia un acord scris care atestă apartenența la comunitatea parohială locală și folosirea bazei materiale;
  • Are Asistent Spiritual Local
  • Dezvoltă programe educative care completează setul de obiective educaționale din Aria de Dezvoltare Spirituala, pornind de la programele educaționale ONCR și OMMS.
  •  Include în programele destinate beneficiarilor cercetași, liderilor și voluntarilor adulți ceremonii și celebrări religioase specifice 
  • Este iniţiat/mentorat în cercetăşie de un centru local cu specific catolic, unde este posibil. 

B. Comunitatea Liderilor (CoLid) 

  1. Cercetăşia cu specific catolic susţine rolul esențial al liderilor. Aceștia sunt principalul garant al procesului educativ, susținând relaţia cu întreaga comunitate și formarea pedagogică și spirituală permanentă.
  2. Grupul de lideri cu promisiune și în formare care desfășoară activități educative directe cu cercetașii beneficiari ai centrului local formează Comunitatea Liderilor (CoLid)
  3. Liderii își asumă și îndeplinesc condiții suplimentare de formare pentru a activa în centrul local cu specific catolic. 

C. Formarea suplimentară a liderilor și ajutoarelor de lider din centrele locale cu specific catolic. 

1. Context:

  1. Schema de formare specifica este deschisa și recomandata tuturor adulților membri ai CL cu specific catolic, precum și oricăror adulți membri ONCR sau din alte organizații cu activitate educativa care doresc sa beneficieze de aceasta; aceasta constă în: Camp de Formare Metodologica, Camp de Formare Integrativa, Exerciții Spirituale, Planul Anual de Formare. 
  2. La momentul accesarii formării suplimentare pentru adulți din centrele locale cu specific catolic aceștia vor fi finalizat sau început parcursul de formare obligatorie pentru lideri prevăzut în statutul și regulamentul ONCR în vigoare; finalizarea formării obligatorii naționale reprezintă condiție obligatorie pentru a depune promisiunea de lider 
  3. Echipele de formatori în campurile prezentate mai jos vor avea în componenta lor minim un formator ONCR membru în echipa națională de formatori ONCR 
  4. Designul de stagiu pentru campurile de formare cu specific catolic este comunicat și cunoscut de echipa națională de formare a ONCR

Centrele locale membre ale Rețelei asigura obligatoriu 2 lideri sau ajutoare de lideri cu schema de formare specifica completa, asumându-și un efort susținut pentru formarea completa a unui minim de 50% din liderii și ajutoarele de lideri din centrul local. 

2. Conținut: 

  1. Campul de formare metodologică pe ramuri de vârstă este adresat tuturor ajutoarelor de lider care se pregătesc de promisiunea de lider, precum și liderilor care schimbă ramura de vârstă cu care lucrează și își doresc completarea formării; campul de formare metodologică are următoarele obiective: 
  • să ofere instrumente educaționale cu accent pe aria spirituală pentru elaborarea activităţilor cercetăşeşti în vederea cunoașterii  valorilor creștine 
  • Sa creeze experiențe de învățare pentru dobandirea atitudinii de respect fata de trairea valorilor creștine.
  1. Campul de formare integrativă este parcurs cronologic după cel de formare metodologică; Obiectivele campului de formare integrativă: 
  • să ofere instrumente educaționale cu accent pe aria spirituală pentru elaborarea activităţilor cercetăşeşti 
  • Sa ofere o privire de ansamblu asupra coerenței parcursului cercetășesc aprofundând logica educativa completa a progresului cercetasului
  • Sa formeze competente pentru a folosi cadrul simbolic in vederea imbogatirii procesului educativ pe aria spirituala

c) Exercițiile Spirituale (def: Prin acest termen de exerciții spirituale, se înțelege orice mod de a-ți examina conștiința, de a medita, de a contempla, de a te ruga vocal sau mental, și orice alte operațiuni spirituale prin care se confruntă relația cu Dumnezeu și cu ceilalți.) Obiectivele exercițiilor spirituale: să refacă conexiuni în relația cu Dumnezeu, să facă discernământ asupra valorilor comune ale echipei de lideri (teambuilding)
– Liderii vor participa la exerciții spirituale cel puțin o dată la 3 ani.

d) Planul anual individual de formare cercetaseasca și dezvoltare spirituală 
– se înnoiește la fiecare început de an, 
– Liderul/ajutorul de lider își propune o serie de obiective pentru creșterea personală, plecând de la nevoile comunității (“să lasam lumea mai bună”) dar și ale sale (“pornind de la noi insine”).

D. Asistentul spiritual (al centrului local cu specific catolic, al zonei sau cel general) 

  1. devine membru al comunității liderilor, pe toată perioada cât are această însărcinare şi oferă toată îngrijirea spirituală structurii încredințate, fie că face sau nu promisiunea de cercetas/lider.
  2. Promisiunea de cercetas sau de lider cercetaș o poate face după ce împlineşte condiţiile obligatorii, ca orice membru ONCR. 
  3. Misiunea sa esenţială este de a fi garant al respectării adevărurilor de credinţă şi de a veghea la respectarea normelor moralei creştine. 
  4. El participă la întâlnirile structurii încredințate şi în măsura posibilităţilor la alte activităţi.
  5. Face legătura dintre structurile cercetasesti în care este implicat şi cele ale Bisericii locale corespunzătoare; 
  6. În chestiuni legate de pastorația comunității parohiale din care fac parte atat asistentul spiritual cat si membrii centrului local, care pot influența desfășurarea activității sau specificul cercetășesc al acesteia, asistentul spiritual se va consulta întotdeauna cu liderii adulți ai centrului local, avand o atenție sporită asupra elementului formativ/educativ și a procesului democratic din spatele oricărei decizii.
  7. Asistentul Spiritual participa consultativ sau activ (dacă alege să fie membru înregistrat al organizației) la procesele decizionale ale structurilor de lideri din CL, respectand principiile democratice practicate în ONCR.

Membri in SPES, Rețeaua Centrelor Locale cu Specific Catolic

  1. În cadrul rețelei, există următoarele forme de apartenență: 
  1. Membri titulari: Calitatea de membru titular al Rețelei se obține în urma votului din cadrul AG din fiecare CL ONCR care exprimă aderarea la prevederile prezentului document; înscrierea în rețea este validata după verificarea PV al AG CL ONCR de către responsabilii rețelei și prin menționarea înscrierii în PV al Adunării Generale a Rețelei 
  1. Aspiranți: Grupuri Candidat ONCR și Centre Locale ONCR care vor să adere la rețea. Aceștia nu au drept de vot în chestiunile legate de rețea.  Grupurile aspirante la rețea parcurg o perioadă de observație și pregătire, în care CL/GC are timp sa decidă dacă aderarea la rețea este sau nu în folosul său. Perioada de aspirantură are o durată cuprinsă între două luni și un an, asumată și declarată de Consiliului Centrului local, pentru fiecare CL sau GC în parte. 
  1. Membri independenți: cercetași adulți care nu fac parte dintr-un centru local cu specific catolic dar care sunt membri activi ale altor Centre Locale ONCR și care aleg în mod individual să fie membri ai Rețelei SPES, să contribuie la îndeplinirea scopului rețelei și să beneficieze de proiectele propuse. Pentru a se înscrie aceștia vor avea aprobarea CCL local si vor apela la un centru local deja membru titular (Centru Local tutore), prin intermediul căruia sa fie reprezentat la nivel decizional dar și financiar.

2. Drepturile membrilor rețelei sunt:

a. să decidă cu privire la proiectele și prioritățile rețelei. 
b. să beneficieze de resursele care sunt obtinute prin intermediul rețelei. 
c. să participe la activitățile rețelei. 
d. să fie incluși în programe comune. 
e. să-și exprime opiniile în mod democratic și să participe la viața asociativă a rețelei. 
f. să folosească bunurile din dotarea structurilor în care activează.
g. Cercetasii CL membre să fie aleși în funcții de conducere a rețelei. 

3. Obligațiile membrilor titulari sunt: 

a. să respecte Principiile, Statutul și Regulamentul ONCR, precum și prezentul regulament. 
b. să-și îndeplinească responsabilitățile asumate și să informeze asupra imposibilității de a le îndeplini. 
c. să își însușească deciziile democratice ale structurilor din care fac parte 
d. să plătească la timp cotizația și să îndeplinească toate îndatoririle financiare sau materiale ce le revin în raport cu rețeaua.
e. să nu utilizeze mijloacele materiale și financiare ale rețelei în scopuri personale sau în alte activități decât cele ale structurilor din care fac parte. 

Organele de conducere și coordonare ale Rețelei SPES

  1. Principii Generale

a) Adunarea Generala a Retelei este alcătuită din reprezentanţi ai tuturor membrilor titulari cu drept de vot. Pot participa și Membri Aspiranți, Responsabilii Generali, Responsabilii Zonali, Asistentul Spiritual General  aceștia avand drept de vot doar dacă sunt unici reprezentanți ai unui CL membru.

b) Consiliul Responsabililor Rețelei – CRR este format din 2 Responsabilii Generali, cate 1 Responsabil Zonal per zona, Asistentul Spiritual General și, dacă este cazul, Asistenții Spirituali zonali, toți avand calitate de membri ONCR
CRR conduce activitatea rețelei în intervalul dintre AG. 

c) Consiliul Zonal al Rețelei CZR este format din reprezentanți ai tuturor centrelor locale membre de pe teritoriul administrativ al Bisericii Catolice numit dieceză, pe care îl numim în continuare Zona. Este condus de 1 sau 2 responsabili Zonali și Asistentul Spiritual Zonal pentru un mandat de 2 ani.

d) Reprezentanţii oficiali ai rețelei sunt cei doi Responsabili Generali și Asistentul Spiritual General. Se recomandă ca cei doi responsabili generali să fie un bărbat şi o femeie.

  1. Adunarea Generală a Rețelei:
  1. AG a rețelei se întruneşte în şedinţe ordinare în luna martie şi în şedinţe extraordinare, după necesitate. Adunarea este prezidată de Responsabilii Generali. Ordinea de zi și detaliile organizatorice vor fi transmise cu minim 2 saptamani înainte de întrunire.
  2. Atribuţiile AG:
  • Alege Responsabilii Generali ai rețelei și Secretarul rețelei.
  • Dezbate și aprobă rapoartele de activitate ale Rețelei
  • Dezbate și oferă perspective pentru strategia, obiectivele şi Planul Anual de Activitate propus de responsabilii generali pentru anul următor ; Stabileste prioritatile retelei
  • aprobă modificări de  Regulament de organizare și funcţionare a Rețelei, propuse de CRR 
  • Hotărăşte asupra includerii și excluderii de centre locale în și din rețea, în acord cu doc de poziție cu privire la rețelele Informale de Centre Locale emis de Consiliul Director (Anexa 2)
  • Dezbate și ia decizii cu privire la aspecte educative și organizatorice care nu au putut fi rezolvate în structurile zonale și locale
  • stabilește valoarea cotizației

c) Consiliul Director ONCR va fi invitat la toate ședințele AG ale rețelei SPES

d) Secretarul Rețelei 

Este liderul adult numit de Responsabilii Generali; participă la toate AG. În cazul absenţei acestuia  la şedinţele Adunării generale, liderii  prezenți pot desemna un alt secretar pentru şedinţa respectivă. La toate celelalte ședințe / întâlniri de lucru un membru prezent va fi desemnat pentru redactarea minutei întâlnirii.

  • asigura secretariatul Rețelei
  • redactează procesele-verbale 
  • se îngrijește de publicarea deciziilor către Centrele Locale membre ale rețelei.

3. Consiliul Responsabililor Rețelei SPES

  1. Consiliul Responsabililor Rețelei SPES se intalneste in ședințe trimestriale și în ședințe extraordinare după necesitate. Ședințele sunt prezidate de Responsabilii Generali. 
  2. Elaborează și prezintă Consiliului Director ONCR un raport sintetic al Rețelei cu 30 de zile înainte de fiecare Adunare Generală ordinară sau la cerere.
  3. Propune către CD ONCR modificări ale Regulamentului de organizare și funcţionare a Rețelei
  4. Responsabilii Generali – sunt cercetasi adulți provenind din CL diferite, membre titulare ale rețelei, aleși de către AG a rețelei pe o perioada de 2 ani, pentru maxim 2 mandate consecutive.

Atributii CRR: 

  • CRR conduce activitatea REȚELEI în perioada dintre AG 
  • sunt persoane de contact și suport pentru catolicii cercetași din centrele locale care nu sunt membre ale rețelei
  • Reprezinta Reteaua SPES in relatia cu ONCR in ceea ce privește aspectele legate de specificul catolic și aplicarea prezentului regulament; reprezinta Reteaua SPES in relatie cu terți în ceea ce privește aspecte legate de specificul catolic precum și în derularea de parteneriate, proiecte, finantari;
  • Unul dintre cei doi responsabili laici preia responsabilitatea de a menține legătura cu structurile internaționale cu caracter spiritual relevante pentru activitatea Rețelei, pe perioada mandatului său; acesta își va asuma formal angajamentul de a menține o  colaborare strânsă cu Comisarul Internațional ONCR pentru a se asigura de armonizare la nivel de viziune 
  • sprijina activitatea centrelor locale din rețea
  • Asigură îndeplinirea hotărârilor AG.
  • Prezintă AG REȚELEI și Consiliului Director ONCR raportul anual de activitate
  • Propune organigrama de personal, strategii și obiective care sa raspunda nevoilor Rețelei SPES din perioada mandatului 
  • Pot delega pe oricare dintre lideri să îndeplinească unele atribuţii aflate în competenţa lor
  • Pot participa ca observatori la activitățile CL sau consiliile liderilor, cu acordul CCL 
  1. Asistentul Spiritual General este numit de către C. E. R. (Conferinţa Episcopală din România) sau de episcopul locului şi îşi exercită mandatul sacerdotal încredinţat de C. E. R.. Acesta trebuie să fie deja membru ONCR la momentul numirii.

Atribuții ale Asistentului Spiritual General:

  • dezvoltă relaţii de colaborare între instituţiile Bisericii şi cele ale cercetasiei catolice la nivel naţional şi internaţional.
  • oferă suport pentru animarea activităţilor spirituale ale Rețelei și a centrelor membre atunci cand aceștia îl solicită; 
  • întreţine dialogul şi contactele cu membrii altor asociaţii sau organizaţii catolice sau de alte confesiuni; 
  1. Responsabilii Generali pot fi demiși de către AG prin vot, în urma unei sesizări oficiale, pentru abateri precum: 
  • nu se implica in asigurarea de campuri de formare și încurajarea formării specifice a liderilor din centrele membre Rețelei
  • lipsa de inițiative pentru a oferii soluții și context de manifestare a credinței/identității în orice context cercetășesc pentru membrii rețelei 
  • neglijență în îndeplinirea atributiilor prevăzute în prezentul regulament

4. Consiliul Zonal

  1. se intalneste in ședințe trimestriale și în ședințe extraordinare după necesitate. Ședințele sunt prezidate de Responsabilii Zonali ai Rețelei. La aceste ședințe participă reprezentanți ai tuturor membrilor Rețelei din zona.
  2. Consiliul Zonal este condus de Responsabilii Zonali și Asistentul Spiritual Zonal
  3. Responsabilii Zonali sunt cercetasi adulți provenind din CL diferite, membre titulare ale rețelei, aleși de către Consiliul Zonal de care aparțin pe o perioadă de 2 ani, pentru maxim 2 mandate consecutive.

Atribuții ale responsabililor zonali:

  • reprezintă centrele locale cu specific catolic membrii ai Rețelei din Zona pentru care a fost ales, în cadrul CRR
  • sprijină colaborarea dintre centrele din Zona
  • colaborează cu celelalte asociatii din Arhidieceza/Dieceza responsabile de pastoratia copiilor și tinerilor din Biserica Catolica
  • oferă suport pentru înființarea de grupuri candidat cu specific catolic în Zona
  • Pot participa ca observatori la activitățile CL sau consiliile liderilor, cu acordul CCL 
  1. Asistentul Spiritual Zonal este numit de către episcopul locului şi îşi exercită mandatul sacerdotal încredinţat  

Atribuţii ale asistentului spiritual zonal:

  • dezvoltă relaţii de colaborarea între instituţiile Bisericii şi cele ale cercetasiei catolice la nivel regional, naţional şi internaţional.
  • oferă suport pentru animarea activităţilor spirituale ale Rețelei și a centrelor membre atunci cand aceștia îl solicită; 
  • participă la CZ, AG şi CRR, unde poate face propuneri şi îşi exprimă dreptul la vot cf principiilor democratice simple și respectand legislatia ONCR; în cazul în care nu este membru ONCR acesta nu va putea vota în AG;
  • întreţine dialogul şi contactele cu membrii altor asociaţii sau organizaţii catolice sau de alte confesiuni; 
  1. Responsabilii Zonali pot fi demiși de către Consiliul Zonal prin vot, în urma unei sesizări oficiale, pentru abateri precum: 
  • nu se implica in asigurarea de campuri de formare si încurajarea formării specifice a liderilor din centrele membre Rețelei
  • lipsa de inițiative pentru a oferii solutii si context de manifestare a credintei/identitatii in orice context cercetasesc pentru membri retelei 
  • neglijență în îndeplinirea atributiilor prevăzute în prezentul regulament

5. În cazul în care unul dintre Responsabilii Generali/Zonali demisionează sau devine indisponibil pe o perioadă mai mare de şase luni, AG/CZ se întruneşte pentru alegerea altuia, iar în cazul asistentului spiritual general/zonal se solicită episcopului locului numirea altuia. În perioada indisponibilă mai mica/egala cu şase luni, ceilalţi responsabili vor duce la îndeplinire toate atribuţiile responsabilului absent.

Modalitatea de decizie în structurile Rețelei 

  1. Are drept de vot centrul local membru al Rețelei cu cotizația plătită conform Regulamentului ONCR și al prezentului regulament
  2. Pentru a se implini cvorum in structurile Retelei este necesara prezenta a minim 50%+1 din membrii cu drept de vot.
  3. Pentru ca o decizie sa fie validata este necesar ca aceasta sa obtina 50%+1 voturi favorabile. Votul în AG poate fi secret dacă majoritatea celor prezenţi solicită acest lucru în cazul unei decizii punctuale.

Activitatea economică a Rețelei 

  1. Membri titulari și membri aspiranți  plătesc o cotizație anuală fixă per CL stabilită anual de AG 
  2. Valoarea cotizației este stabilită anual de Adunarea Generală a Rețelei în baza nevoilor identificate. 
  3. În situația în care un CL și GC nu poate îndeplini obligațiile financiare, se pot stabili în AG Rețelei modalități alternative de a contribui.
  4. Rețeaua poate desfășura activități economice directe cu caracter accesoriu în strânsă legătură cu realizarea scopurilor rețelei. 
  5. Activitățile economice directe se vor desfășura cu respectarea prevederilor legale. Rezultatele financiare se vor reflectă în bilanțul contabil anual în conformitate cu procedurile financiare ONCR 
  6. Rețeaua poate primi donații și/sau sponsorizări în bani și/sau bunuri de la persoane fizice sau juridice, dacă prin aceasta nu se aduce vreo atingere principiilor cercetășești și prestigiului ONCR. 
  7. Rețeaua are dreptul de a solicita deschiderea de conturi bancare în numele acelei structuri, cu respectarea procedurii specifice pentru acest caz. 
  8. Rețeaua aplică, în vederea realizării contabilității, procedurile financiare interne ale ONCR. 
  9. Consiliul Responsabililor Rețelei se asigură de identificarea unui Trezorier al rețelei care să îndeplinească cele mai sus menționate și care să raporteze către CRR li AG a Rețelei

Altele

Prezentul Regulament a Rețelei a fost aprobat de Consiliul Director al Organizatia Nationala Cercetasii României  la data de 28.06.2022 și intră în vigoare de la această dată. 

Anexa 1 – Orientări Fundamentale

A: Specific Catolic. Orientări fundamentale

  1. Identitatea catolică are caracteristici multiple şi profunde care mereu vor fi descoperite şi exprimate în diferiţi termeni. Ele pot fi identificate în documentele Bisericii Catolice şi în documentele elaborate de ICCS. Aceste documente sunt sursele elaborării acestor orientări fundamentale care oferă o definiție adaptată a specificului catolic în contextul cercetășiei din România.
  1. Specificul cercetășiei propuse membrilor din centrele locale cu specific catolic este prezent în toate documentele Bisericii Catolice din domeniul doctrinar, moral şi educativ, și își găsește confirmare în mesajele transmise pe perioada activității sale de către Fondatorul mișcării cercetășești, Robert Baden Powell. Toate aceste documente și surse sunt promovate de cercetășia cu specific catolic reprezentată la nivel mondial de ICCS. Se evidenţiază câteva caracteristici esenţiale:
  • Pentru dezvoltarea lor cercetăşia le oferă tinerilor ambientul care le-a fost pus la dispoziţie de Dumnezeu: natura, voința de a fi utili și fericirea. Acesta are ca punct focal aventura ştiinţei pădurilor şi studiul naturii, Creaţia care este bună . Ea ne inalta minte spre Dumnezeu care este creatorul, artistul. În opera sa noi îl descoperim pe el. Plinatatea revelatie se regaseste in persoana lui Isus Cristos. Cu ajutorul lui și al Duhului Sfânt, la umbra Bisericii omul se redescopera ca și culme a creației și totodată ca parte integrantă a sa. Astfel, descoperind creați ne descoperim pe noi dar și pe creatorul nostru, Dumnezeu.
  • adaptarea şi adoptarea cercetăşiei chiar de la începuturi de către Biserica Catolică se fundamentează pe teologia care afirmă că înnoirea, convertirea şi progresul sunt trăite în mod autentic cu ajutorul lui Dumnezeu şi de aceea harul, sacramentele, Evanghelia, asceza şi slujirea sunt dăruite celui care crede şi se lasă călăuzit de Duhul lui Isus Cristos şi Biserica sa;
  • o autentică pedagogie şi educaţie are ca fundament concepţia despre om; pedagogia cercetaseasca cu specific catolic se bazează pe Omul creat de Dumnezeu, Creator și Tată, înnoit de opera mântuitoare a lui Isus Cristos care primeşte noi capacităţi şi călăuzire de la Duhul Sfânt prin Biserică, educaţie şi har; metoda şi activităţile cercetăşeşti îşi găsesc legitimitatea în măsura în care împlinesc aceste finalităţi;
  • cercetașii membri ai mișcării cercetășești cu specific catolic îl cinstesc pe Sfântul Gheorghe ca patron al cercetaşilor, îl au ca model de viaţă pe Isus Cristos iar sfinţii sunt fraţii care ne stimulează spre o viaţă eroică în trăirea valorilor naturale şi supranaturale: credinţa, speranţa, iubirea, dăruirea de sine până la caritate, curăţia, cumpătarea, respectul faţă de cele divine şi sfinte;
  • religia conform convingerii lui BP. nu trebuie să între în cercetășie pentru că este intrinsecă, este factorul fundamental care străbate cercetășia, de aceea pentru cercetași  spiritualitatea „căii cercetășești” include experienţa întâlnirii cu Dumnezeu în slujirea naturii şi a Împărăţiei Sale, organizând realităţile vieţii de pe pământ conform planului lui Dumnezeu în comuniune vie cu propria comunitate în credință;
  • întrucât nu haina îl face pe călugăr, la fel afirmă BP., spiritul este cel care trebuie descoperit în fiecare cercetaş şi purtat la lumina lui Dumnezeu care este Tatăl nostru iar noi copiii săi. Isus Cristos este fratele şi prietenul tinerilor care face să rodească în noi calităţile puse de Creator în fiecare. Lucrarea divină prin Har pune umanul în slujba divinului, poartă pe plan supranatural ceea ce dacă ar rămâne pe planul pur natural ar aduce descurajare, degradare şi chiar faliment;
  • Biblia şi natura aşa cum propune BP sunt cărţile fundamentale, iar Biserica este mama sufletelor noastre, garanţia fidelităţii dar şi cea care orientează voinţa şi capacităţile fiecăruia spre adevărul profund, adevăratul bine. De aceea cercetaşii îşi declară identitatea prin anunţarea şi vestirea Evangheliei, prin trăirea unei educaţii care integrează în orice ambient mijloacele religioase educative. Astfel celebrările sunt necesare pentru actualizarea şi angajarea slujirii în caritate, pentru a deveni mai buni construind civilizaţia iubirii care poate lăsa lumea un pic mai bună decât am găsit-o; respectând convingerile celorlalţi, cercetașii îşi declară identitatea incluzând în programele cercetăşeşti şi activităţile religioase întrucât acestea au valoare şi funcţie educativă;
  • Concepţia creştină despre viaţă, persoană şi mântuire formează structura clară şi concretă a educaţiei propusă de cercetășia cu specific catolic; de aceea este refuzată orice educaţie ca produs exclusiv al spontaneităţii, a tehnicilor şi a metodelor care o lasă sub stăpânirea instinctelor, egoismului, automatismelor. Astfel liderii sunt conştienţi de riscul improvizaţiei şi-şi fac o onoare să respecte orice persoană folosind orice metodă şi mijloc pentru a o ajuta să activeze tot ceea are bun în sine şi să progreseze ca om şi creştin, călător spre Cer;
  • calea vieţii este calea căutării de sine însuşi, pentru a încredinţa întreaga viaţă în mâinile lui Dumnezeu, pentru a o dezvolta în globalitatea ei astfel încât rugăciunea, sacramentele şi cateheza care au valoare educativă se integrează în mod natural în proiectele educaţionale;
  • educaţia este în primul rând o datorie sacră ce face apel la conştiinţa bună şi educată care pune mai presus de legi, regulamente şi statute, binele persoanei umane care are nevoie de Dumnezeu (cf. Gravissimum educationis); Duhul Sfânt trimis de Isus Cristos este artizanul care ne eliberează de poftele trupului şi călăuzeşte pe calea principiilor, a maturizării progresului personal conform identităţii personale şi religioase ce cuprinde liberul arbitru, responsabilitatea, iubirea faţă de ceilalţi care include iertarea, dăruirea altruistă, slujirea şi caritatea;
  • într-o societate marcată de materialism, consumerism şi libertinaj conformarea vieţii cu Evanghelia este o dimensiune esenţială a educaţiei ce propune imitarea lui Isus Cristos, colaborarea dintre laici şi preoţi, experienţe ale trăirii supranaturale cu roade concrete ca faptele bune împlinite în numele credinţei în Dumnezeu şi înviere;
  • cercetăşia nu este împlinirea vieţii ci una din etapele ei, care poate fi utilă în neutralizarea răului de neînvins doar cu propriile eforturi, este sursă de speranţă pentru viitor şi de nostalgie sănătoasă de nesuprimat după eternitate şi fericirea născută deja când îi facem fericiţi pe ceilalţi, dar împlinită în veşnicie; 
  • educaţia inimii, în favoarea prieteniei şi iubirii, cu mult respect şi fineţe educativă, ca o şcoală de echilibru are ca rezultat o permanentă căutare a valorilor care disting omul de animal şi văd în sentiment nu numai o putere oarbă, ci un miraculos stimul, iar în conştiinţă, emoţii, jertfe şi diferenţele sexuale un motiv de bucurie în fața realității naturale cu decenţă şi pudoare în comportament şi mai ales în organizarea programului de somn.

B: Specific Catolic. Pedagogia Cercetășească. 

  1. Cercetăşia propusă de BP. lucrează în primul rând în favoarea persoanelor şi a valorilor; aşa încât metoda cercetăşească este bine interpretată şi folosită când acordă importanţă tuturor componentelor esenţiale ale persoanei făcând efort să o ajute pentru a se dezvolta şi a creşte în armonie, conform unui itinerar atent al progresului personal al fiecăruia. 
  2. Pedagogia cercetaseasca cu specific catolic susţine dezvoltarea persoanei umane și cu ajutorul exemplului persoanelor divine – care ne dăruiesc haruri şi înţelepciune – prin trăirea credinţei (Principiul Spiritual), prin efort personal conştient (Principiul Personal) şi prin colaborarea cu ceilalţi(Principiul Social).
  3. Conform spiritului creştin catolic la activităţile cercetaşilor cu specific catolic sunt admişi cercetaşi de orice confesiune, religie sau convingere spirituala; Duhul Sfânt oferă criteriile verificării libertăţii adevărate care se exprimă prin fidelitate faţă de adevărul revelaţiei, bucurie, iubire şi dăruire în slujirea binelui. În acest cadru toţi pot să-şi exprime propriile intuiţii, să descopere noi răspunsuri pentru viața care se construieşte cu fantezie inepuizabilă şi iubire. Biserica prin reprezentanţii ei, veghează ca modalitățile de exprimare a toate acestea să fie morale şi educative. 
  4. activităţile şi creativitatea sunt incluse într-un dinamism educativ care conduce mereu la atitudini nobile, fac să se nască credinţa în Dumnezeu, angajează la a face fapte bune așa cum încurajează BP, cercetaşii trăind astfel viaţa cercetăşească în integralitatea ei; 
  5. alături de valorile sociale sunt propuse virtuţile creştine: credinţa, speranţa, iubirea, castitatea, cumpătarea, dreptatea, sfinţenia, slujirea iar mântuirea, ca scop al vieţii;
  6. Progresul personal include alături de obiectivele propuse de echipele pedagogice naționale şi trei aspecte foarte importante:
    • promovarea grijii față de sine a fiecărui cercetaş care trebuie să fie protagonist al progresului propriu şi responsabil de viaţa şi realizările sale conform celor 4 puncte prin care Baden Powell explica conceptul de Cercetasie (în “Scouting for Boys” – Introduction and Explanation of Scouting, pg 6)
    • trăirea Evangheliei şi urmarea lui Isus Cristos, participarea la sacramente, rugăciunea, coerenţa în comportament prin imitarea lui Isus Cristos Înviat şi trăirea în slujirea fraţilor;
    • raportul lideri – cercetaşi concretizat într-un dialog – călăuzire, de la persoană la persoană, de la suflet la suflet ținând cont de unicitatea persoanei.     
  7. Liderii trebuie să cunoască şi să aplice metoda, cu mare grijă pentru a promova valorile şi este normal să dea prioritate formării în vederea mântuirii prin Isus Cristos. 
  8. liderii din centrele cu specific catolic vor face eforturi să evite a face experiențe sau experimente educative cu cercetașii: programele lor și metodele educative vor fi mereu confruntate cu programele organizației naționale și cu învățătura Bisericii Universale.

C:  Specific Catolic. Biserica Catolică. 

  • Centrele Locale cu specific catolic iau parte la misiunea Bisericii într-o manieră specifică. Ele se străduiesc să ateste bunătatea lui Dumnezeu, dreptatea şi iubirea Sa pentru omenire. Aceasta se realizează conştient, prin practici religioase explicite sau printr-un angajament educativ și social pentru copii şi tineri, în aşa fel încât să poată participa pentru a crea o lume mai bună. 
  • Centrul Local cu specific catolic trăieşte în şi cu Biserica Catolică, valorificând tot ceea ce primeşte pozitiv şi edificator de la comunitatea din care provine, căreia îi aparţine şi cu care face progrese. 

Anexa 2 – Rețele informale de Centre Locale

Propunere concept pentru introducerea în Regulamentul și Statutul ONCR

Definiție: Rețea: o structură informală, orizontală, formată din Centre Locale în vederea susținerii unui proiect, unei inițiative sau a dezvoltării unor programe cercetășești cu un specific anume.

Aderarea la rețea, precum și renunțarea la aceasta se face prin vot de către Adunarea Generală a Centrului Local, cu informarea Consiliului Director. Accesul cercetașilor la evenimente și oportunități care nu sunt proprii ale rețelei nu poate fi condiționat de apartenența Centrului lor Local la o rețea.

În interiorul rețelei, toate Centrele Locale membre au drepturi egale și sunt informate în mod identic de toate activitățile rețelei.

O rețea se înființează de cel puțin două Centre Locale, printr-o solicitare adresată Consiliului Director care va conține:

  • Numele, Scopul și, opțional, identitatea vizuală rețelei 
  • Un regulament de organizare și funcționare; reguli de aderare și de pierdere a calității de Centru Local membru
  • O persoană care e responsabilă în relația rețelei cu Consiliul Director și datele de contact ale acesteia
  • Copie după Procesele Verbale ale Adunării Generale ale Centrelor Locale în care s-a votat adeziunea la rețea

Un Centru Local poate face parte din oricâte rețele ale ONCR. Un cercetaș poate fi responsabil de relația cu Consiliul Director pentru mai multe rețele.

Scopul și regulamentul rețelei sunt documente interne ONCR, se subordonează statutului și regulamentului, nu le pot contraveni și nu pot aduce atingere statutului unitar al ONCR.

Evaluarea îndeplinirii condiției de mai sus se face de către Consiliul Director care aprobă sau respinge înființarea rețelei.

Pentru buna funcționare a rețelei pot fi definite roluri speciale care sunt atribuite prin numire de către Centrele Locale membre / care au inițiativa rețelei, cu acordul Consiliului Director. Rețeaua poate beneficia de utilizarea unui cont bancar ONCR pentru derularea de activități proprii. La nevoie, cu acordul tuturor Centrelor Locale membre, rețeaua poate colecta o cotizație specială pentru apartenența la rețea, aceasta fiind în mod obligatoriu trecută în regulamentul de funcționare, încasarea ei făcându-se în conturile ONCR și cu respectarea procedurilor financiare ale ONCR.

Rețeaua este subordonată ONCR astfel orice activitate trebuie să fie aliniată cu strategia și direcțiile strategice ale ONCR.

Respingerea cererii de aderare unui Centru Local la o rețea sau modificări survenite asupra componenței rețelei care nu apar ca hotărâre a Adunării Generale a unui Centru Local membru trebuie aprobată de CD ONCR. Orice modificare asupra regulamentului unei rețele este supusă aprobării CD ONCR, în cel mai scurt timp posibil.

Rețeaua prezintă Consiliului Director un raport sintetic Consiliului Director cu 30 de zile înainte de fiecare Adunare Generală ordinară sau la cerere.

Anexa 3 – Document de poziție – Spiritualitate 

Context 

Mișcarea Cercetășească își propune să sprijine copiii și tinerii să-și atingă maximul de potențial fizic, intelectual, emoțional, social, spiritual și de caracter astfel încât să fie cetățeni globali responsabili și activi, care contribuie la crearea unei lumi mai bune. 

Încă de la început, Mișcarea Cercetășească a pus accent pe aria de dezvoltare spirituală, Principiul Spiritual fiind și unul dintre cei 3 piloni pedagogici ai metodei educative cercetășești. 

De-a lungul anilor, Cercetășia s-a adaptat pentru a răspunde nevoilor, așteptărilor și aspirațiilor tot mai specifice ale copiilor și tinerilor din diferite contexte sociale și spirituale. A creat un mediu sigur ce le-a permis acestora să înțeleagă și să dobândească competențele necesare pentru a face față provocării de a trăi într-o lume interculturală și deschisă din punct de vedere spiritual: înțelegere, acceptare, respect și valorificare a diferențelor de spiritualitate și credințe. 

În contextul de astăzi e important să conștientizăm că trăim într-o lume din ce în ce mai diversă, care e în plină căutare spre cunoașterea de sine și descoperire spirituală. De aceea înțelegerea și respectarea spiritualității fiecărei persoane din comunitățile în care funcționează Centrele Locale de cercetași asigură integrarea și maximizarea potențialul tuturor copiilor și tinerilor, creând oportunități de învățare ancorate la nevoile personale și ale comunităților în care trăim. 

Alinierea cu viziunea și strategia organizației 

Cum se leagă cu Viziunea? Contribuie la recunoașterea cercetășiei ca fiind cea mai importantă mișcare educativă pentru copii și tineri din România, prin prisma faptului că lucrează pentru beneficiarii și adulții membri ca aceștia să fie autentici și integri în implicarea lor ca cetățeni în comunitate/societatea românească . 

Cum se leagă cu Strategia 2023? Spiritualitatea e un element important regăsit în direcția strategică Calitatea Educației, atunci când vorbim de autenticitatea liderilor, precum și în calitatea și deschiderea programelor către copiii și tinerii cercetași din România. 

Scopul acestui document este de a clarifica direcțiile principale de abordare a spiritualității în programul cercetășesc. 

Ce ne dorim (obiective)? 

1. Să fim o organizație deschisă și accesibilă la nivel de alegeri de trăire a spiritualității pentru copiii, tinerii și adulții din România. 

2. Să oferim sprijin copiilor și tinerilor, precum și adulților, pentru a explora și manifesta credințe, religii și experiențe spirituale și a se angaja activ în propria dezvoltare spirituală.

3. Obiectivele educative de la fiecare grupă de vârstă care urmăresc dezvoltarea spirituală a copiilor și tinerilor să fie cât mai actuale, documentate și relevante pentru contextele sociale și spirituale din care provin. 

4. Să ne asigurăm că religia, cultura și tradițiile fiecăruia sunt acceptate iar manifestarea lor este respectată la toate nivelurile programului educativ. 5. Programele, și mai ales ceremoniile, să fie adaptate tuturor, atât creștinilor, cât și minorităților religioase (musulmani, protestanți, hinduși etc) precum și celor atei/fără religie. 

6. Organizația să dezvolte programe/ materiale de formare pentru lideri prin care să asigure o abordare corectă a principiului spiritualității în cercetasie și prin care să răspundă nevoilor specifice ale copiilor și tinerilor cercetași 

7. Să definim termenii și condițiile în care cercetașii pot purta însemnele ONCR la evenimente cu parteneri externi care au tematică religioasă sau susțin aspecte valorice sau spirituale 

Direcții de lucru 

1. Conținut și sprijin în proiectele strategice în derulare ale Organizației Naționale Cercetașii României (RAP, COOL etc.) 

a. În programa educațională la fiecare ramură de vârstă în parte vor exista obiective educative direct legate de educația pentru dezvoltarea spirituală, realizate în timpul procesului RAP inclusiv prin colaborarea cu consultanți reprezentativi (preoți, educatori/profesori, ghizi spirituali, lideri/formatori cu experiență etc) 

b. Formatorii ONCR vor primi ghidare și formare pentru livrarea de module specifice dezvoltării spirituale în programul de formare al adulților 

c. Crearea de evenimente pentru adulți, care contribuie la dezvoltarea spirituală a adulților și copiilor/tinerilor din organizație (traininguri distincte/ workshopuri/ evenimente) – de ex: Forum Național SPIRIT etc. 

2. Asigurarea că în procesul de definire de activități recurente ca parte a ofertei educaționale ce corespunde dezvoltării spirituale (exemple actuale: Lumina Păcii de la Bethleem, Festivalul Luminii) se va avea în vedere respectarea diversității religioase și de credințe, prin: 

a. Crearea de astfel de evenimente comune sau distincte asigurându-se că în ansamblu acestea răspund fiecărui tip de alegere spirituală (creștin, musulman, budist etc sau fără credință); obiectivul și strategia de implementare a acestuia vor fi în mod coerent planificate și comunicate ca un proiect unitar. 

b. Consultarea unor reprezentanți ai diferitelor categorii 

c. Existența de obiective de învățare urmărite pentru fiecare ramură de vârstă 

3. Consultanță și sprijin liderilor din organizație, dacă aceștia au neclarități legat de aplicarea și integrarea spiritualității în activitățile de la ramură 

4. definirea și conceperea unor documente specifice – suport de care liderii au nevoie pentru asigurarea dezvoltării spirituale a cercetașilor 

5. Departamentul Internațional intermediază contactul, accesul și apartenența (în măsura în care CD consideră oportun pentru organizație) la structuri umbrelă reprezentative, precum și la evenimente generatoare de resurse specifice pentru dezvoltarea spirituală; reprezentanții ONCR în diverse structuri/rețele, parte din WOSM sau doar cu rol consultativ, raportează către Comisarul Internațional, iar raportul lor este inclus în raportul echipei DI

6. Colaborare cu echipa de Comunicare și Imagine a ONCR pentru a defini termenii și condițiile în care cercetașii pot purta însemnele ONCR la evenimente cu parteneri externi care au tematică religioasă sau susțin aspecte valorice sau spirituale 

Echipa 

O echipă formată din 3-4 voluntari care asigură realizarea planului de acțiune. 

Rezultate 

– liderii din centrele locale au o abordare integrată a dezvoltării spirituale în activitățile cu cercetașii, care să asigure incluziunea și respectarea diversității de credințe, prin folosirea instrumentelor organizaționale disponibile 

– înființarea de rețele ce pot avea ca scop generarea și desfășurarea de activități în vederea educației pentru dezvoltare spirituală specifică, care să fie transparente în activitate și care să contribuie la întărirea caracterului unitar al organizației. 

Materiale specifice ce pot fi folosite de lideri în activități, ce facilitează atingerea obiectivelor pe dezvoltarea spirituală 

Un sistem de formare integrativ, care cuprinde și ține cont și de dezvoltarea spirituală a adulților și a copiilor/ tinerilor 

Impact 

● Membrii adulți ai ONCR vor înțelege viziunea legată de dezvoltarea spirituală în cercetășie 

● Formarea spirituală va crea în timp un mediu organizațional deschis la comuniune și comunicare, facilitând creșterea nivelului de motivație intrinsecă pentru dezvoltarea organizației. 

● ONCR va avea o ofertă educațională completă și va fi o organizație relevantă pentru o dezvoltare spirituală autentică și cu respect pentru diversitate a copiilor și tinerilor din societatea românească. 

● ONCR va fi pentru copii și tineri un mediu sigur în ceea ce privește manifestarea libertății și a curiozității spirituale, definirea și practicarea identității spirituale și respectarea practicilor și principiilor Diversității și Incluziunii.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *