Propunere decizie AG – Modificare cuantum cotizație

Înainte de Adunarea Generală din 2023 primăvară, am primit din partea Centrului Local BlueMarin, Constanța, o propunere de modificare a cotizației, pe care nu am putut-o adăuga pe Ordinea de Zi a Adunării Generale căci era trecut termenul de propuneri și perioada în care Centrele Locale se consultă acasă cu cercetașii pe aceste subiecte. Am integrat atunci propunerea lor în atelierul de consultare și astăzi revenim cu o propunere de modificare a cuantumului cotizației susținută desigur de Consiliul Director și Centrele Locale BleuMarin, Constanța, Vest, Cluj-Napoca și Cabana Scout, București.
Propunerea a fost dezbătută la forum și actualizată, urmând să fie propusă spre votul Adunării Generale în luna noiembrie, a.c.

Preambul

Ultima dată când am modificat cuantumul cotizației anuale a fost în 2011, la Adunarea Generală Națională de la Săliște, din județul Sibiu. Între timp, contextul  economic al României s-a schimbat, iar multe dintre modificările prin care a trecut au fost îmbunătățiri. Astfel că, analizând realitatea cu care se confruntă organizația și contextul economic în care se regăsește România de astăzi, propunem modificarea cuantumului cotizației.

Există 3 aspecte principale pe care ne-am bazat analiza, iar argumentele principale în favoarea acestei modificări sunt denotate din ele, după cum urmează:

  1. Dezvoltarea economiei în România
  2. Creșterea inflației
  3. Realitatea organizației, a scopului și a nevoilor ei

De asemenea, vedem relevant să clarificăm și să subliniem importanța existenței organizației naționale ca structură unitară, ce stă la baza întregii activități cercetășești pe care o desfășurăm.

Dezvoltarea economiei în România

Prima perspectivă este dată de contextul macroeconomic al României din prezent, care s-a îmbunătățit în mod indubitabil din 2011 și până în 2023.

Mai concret, un indicator care ne arată acest fapt este valoarea PIB-ului național, care în 2011 abia depășea 500 de miliarde RON, iar în 2023 este estimat să se apropie de 1.500 miliarde RON, crescând cu 1,8% față de anul 2022. Cu alte cuvinte, valoarea totală a ceea ce producem sau oferim la nivel de țară, adică ceea ce vindem mai departe, a crescut de aproape 3 ori în ultimii 12 ani.

Tot în același spirit, salariul minim pe economie la 1 ianuarie 2011 era 670 RON/lună, deci cotizația anuală reprezenta 7,46% din venitul minim pe o singură lună, respectiv 0,62% din venitul minim anual al unei singure persoane.

La 1 ianuarie 2023, salariul (net) minim pe economie era 1.898 RON/lună, iar cotizația anuală de 50 RON reprezintă numai 2,63% din venitul minim pe o singură lună, respectiv 0,22% din venitul minim anual al unei singure persoane.

Deci dacă vrem să păstrăm proporționalitatea între salariul minim pe economie și cotizația anuală, conform procentajului ales în 2011, cuantumul ei în ziua de azi ar trebui să fie 141,59 RON.

Creșterea inflației

Excluzând perspectiva macro asupra economiei țării și numai uitându-ne la un detaliu micro al său, anume valoarea inflației, aflăm că din 2011 până acum, puterea de cumpărare a sumei de 50 RON a scăzut până la 32,93 RON după o devalorizare netă de 34,15%.

Similar, ceea ce puteam cumpăra cu 50 RON în 2011, putem în prezent să cumpărăm abia cu 75,93 RON, ajustându-ne la modificările inflației din ultimii 12 ani. Adică având aceiași bani pe care îi aveam și în 2011, acum mai putem achita numai vreo două treimi din ce puteam achita atunci, ceea ce deja ne pune în dezavantaj.

Realitatea organizației, a scopului și a nevoilor ei

Ultimul aspect pe care l-am avut în vedere se referă la realitatea organizației, a scopului pe care ea îl are și a nevoilor sale. În momentul actual, întregul buget al organizației (excluzând partea de evenimente internaționale) este acoperit numai în măsura de 13,73% de suma strânsă din cotizații. Altfel spus, numai 1/7 din întregul buget.

În același timp, cotizațiile reprezintă numai 35,84% din bugetul necesar pentru guvernanță și operațional. În termeni generali, acest lucru înseamnă că avem un venit stabil cât să acopere aproape o treime numai din cheltuielile aferente simplei existențe a organizației ca entitate juridică și mișcare coordonată unitar, fără să luăm în calcul vreo inițiativă de creștere din vreuna dintre cele 3 direcții strategice pe care ni le-am ales împreună. 

Acest aspect se traduce în realitate în faptul că marea majoritate a eforturilor angajaților pe care îi avem în biroul executiv se îndreaptă nu către a ajuta organizația să crească, nici măcar către a putea ajunge în punctul de a sprijini centrele locale la cerere în orice moment, ci doar în a ne ține pe picioare, în a strânge suficient cât să existăm. Iar acest lucru ne blochează, ne ține să batem pasul în loc, oricât de tare ne-am strădui să mergem înainte.

Gândindu-ne că ne dorim să mergem înainte, să ducem Cercetășia mai departe și să facem mai mulți oameni să trăiască bucuria Cercetășiei și să creadă în Misiunea ei de a face o lume mai bună prin a oferi educație non-formală de calitate copiilor și tinerilor prin metoda Scout, avem nevoie de o schimbare și în plan financiar.

Având în vedere numărul curent de membri activi care își plătesc cotizația anual (aproximativ 6.500), pentru a ne permite numai simpla existență, suma reală de care avem nevoie să fie cotizația este 131 RON.

Rezumând, efectul major al creșterii cotizației este că ne ajută să păstrăm în continuare forma de coordonare națională și implicit apartenența la Mișcarea Mondială, fără să depunem eforturi în plus pentru asta. În acest mod, ne putem concentra ulterior eforturile la a crește împreună, la extinderea Mișcării Cercetășești către mai mulți copii și tineri din România, la creșterea calității programelor pe care le oferim și mai ales la a putea aloca din timpul investit în creșterea organică și eficace și a centrelor locale, pe dimensiunile pe care au nevoie.

Ce înseamnă coordonarea națională?

Prin asigurarea costurilor de coordonare de la nivel național oferim tuturor cercetașilor români:

  1. Apartenența la Mișcarea Mondială a Cercetașilor, alături de alți 57 de milioane de cercetași din întreaga lume, prin plata cotizațiilor de la nivel european și nivel mondial pentru fiecare cercetaș membru al ONCR.
  2. Reprezentarea cercetașilor români la evenimentele internaționale cercetășești.
    Prin participarea la reuniunile internaționale:
  • Ne exercităm în mod democratic votul din partea cercetașilor români în decizii privind alegerea forului de conducere mondial sau european, alegerea viitoarelor direcții ale Cercetășiei la nivel mondial sau european și setarea de priorități la nivelul Mișcării.
  • Obținem reduceri de taxe sau acoperirea costurilor pentru participarea la diverse evenimente internaționale – Forum de Metode Educative, Congrese sau Simpozioane internaționale etc. sau contexte favorabile în care scriem proiecte cu alte organizații de cercetași pentru obținerea de fonduri (de ex. sesiunile de formare SfH care au fost inițial aproape gratuit sau am avut resurse astfel obținute pentru a crea materiale suport printate – agenda responsabilului SfH – sau online – curs SfH online și videouri).
  • Primim consiliere / consultanță gratuită pe diverse subiecte, cât să avem o voce unitară a cercetășiei peste tot în lume și să luăm cele mai bune măsuri – de exemplu ce să comunicăm către presă atunci când avem contexte sensibile, cum au fost cazurile SfH, sau cum să ne organizăm, astfel încât să crească șansele să ne dezvoltăm numeric.
  1. Reprezentarea cercetașilor români în structuri federative sau consilii consultative ale autorităților.
    O dată ce avem resurse să plătim cotizațiile la structurile federative, un personal minim și să asigurăm costuri de deplasare la diverse întâlniri (AGuri, întâlniri de lucru, conferințe etc.) crește notorietatea organizației și autoritățile câștigă încredere. Participarea la aceste evenimente oferă pârghii de comunicare și de pregătire a diverse rezultate: de ex. primirea Înaltului Patronaj la Jamboreea din 2017 sau primirea de resurse logistice de la Jandarmerie sau primirea Ordinului „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Comandor.
  1. Guvernanța organizației.
    Anual, conform Statului ONCR, este necesar să organizăm cele două Adunări Generale și întâlniri trimestriale ale Consiliului Director. Dacă ne dorim să păstrăm o structură națională funcțională și care să poată lucra pentru dezvoltarea organizației și Mișcării noastre, este necesar să asigurăm un minim necesar (transport, cazare, masă în condiții minime decente).
  1. Asigurarea secretariatului membrilor / Centrelor Locale / ONCR.
    Pentru a păstra organizația unitară și să existe trasabilitate pe termen lung este necesar atât personal plătit, care să se poată ocupa de gestionarea tuturor solicitărilor și a documentelor, cât și să existe resurse logistice / consumabile pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor.

    O organizație veche de peste 100 de ani și complexă din perspectiva membership-ului are nevoie să plătească un soft care să asigure centralizarea și păstrarea datelor membrilor în siguranță, comunicare rapidă pentru modificări / transferuri, monitorizarea cotizațiilor și rapoartelor anuale, păstrarea evidențelor despre actele organizației și istoricul acesteia, completarea de documente pentru delegații pe conturile bancare, arhivarea tuturor deciziilor și PV etc.
  1. Asigurarea managementului financiar a ONCR.
    Conform legislației din România, fiind o entitate juridică, avem datoria de a înregistra și declara toate cheltuielile și veniturile pe care le avem. Astfel, implicit, prin simpla noastră existență, este necesar să plătim un program de contabilitate care să înregistreze operațiunilor, un om care să facă aceste înregistrări și să depună toate documentația la zi.

    În același timp, până reușim să avem doar filiale, contabilul ONCR înregistrează și administrează și tot ce ține de gestiunea financiară a sucursalelor noastre.
  1. Spațiu de lucru și sediul național.
    O echipă formată din 7-10 persoane care lucrează pentru dezvoltarea de proiecte pentru cercetași are nevoie de un minim logistic: 2-3 birouri de lucru, echipamente funcționale, consumabile, igienă etc.

    Totodată, este absolut firesc să existe un spațiu comun, care să facă onoare oricărui cercetaș din țară, așa cum există peste tot în Europa, și care să fie Sediul Național fizic.  

Toate activitățile listate mai sus sunt în codependență cu simpla existență a organizației din punct de vedere juridic și coordonarea ei astfel încât să ne păstrăm apartenența la Mișcarea Mondială Cercetășească.

Orice alt serviciu nu a fost niciodată acoperit din cotizații, ba mai mult, de peste 10 ani, personalul organizației este antrenat zilnic în eforturi care să asigure acest minim necesar așa cum este prezentat inițial, și asta ne ține în loc din perspectiva dezvoltării. Dacă focusul echipei executive este să asigure subzistența, aceasta nu poate să asigure și dezvoltarea organizației, lucru pe care ni-l dorim și care este necesar.

Ținând cont de cele de mai sus și de impactul pe care îl poate avea creșterea cotizației pentru membru, propunem o creștere treptată a cotizației, până la valoarea de 150 lei / an, până în anul 2026. Astfel, valoarea cotizației pentru anul cercetășesc 2023-2024 rămâne neschimbată și propunem creșterea cotizației naționale la 100 lei pentru anul cercetășesc 2024-2025, urmând ca abia din anul 2025 să ajungem la o valoare care să acopere nevoile de subzistență ale organizației, respectiv 150 lei/an. 

Rezumat

Consiliul Director propune:

  1. Modificarea cotizației de membru până în anul 2026, la 150 lei/an, cu posibilitatea de creștere treptată anuală, astfel:
    • Cuantumul plătit la nivel național pentru anul cercetășesc 2024-2025 este de minimum 100 lei / an cercetășesc
    • Cuantumul plătit la nivel național în anul cercetășesc 2025-2026 și mai departe este de 150 lei / an cercetășesc
  2. Fiecare Centru Local poate cere o cotizație locală, cu o valoare maximă egală cu dublul cotizației plătite la nivel național.
  3. Păstrarea reducerilor pentru frați/membrii familiei (50% reducere pentru al doilea membru al familiei, 75% reducere pentru fiecare dintre următorii membri). 
  4. Modificarea cotizației sociale până în anul 2026, la 50 lei/an, cu posibilitatea de creștere treptată anuală, astfel:
    • Cuantumul plătit la nivel național pentru anul cercetășesc 2024-2025 este de 25 lei / an cercetășesc
    • Cuantumul plătit la nivel național în anul cercetășesc 2025-2026 și mai departe este de 50 lei / an cercetășesc
  5. Centrele locale vor trimite până la următorul AG ONCR (AG primăvară 2024) decizia legată de valoarea cotizației anuale pentru următorii 3 ani, respectând valorile minime definite în articolele 1-4.

Alinierea cu Strategia ONCR

Această propunere ne aduce mai aproape de îndeplinirea strategiei asumate împreună, sprijinind dezvoltarea organizației din toate punctele de vedere (calitatea programelor, a serviciilor, management, sustenabilitate financiară etc.)

Schimbări preconizate și impact

Schimbarea majoră pe care o preconizăm este că ne vom putea concentra eforturile depuse nu pentru a asigura nivelul existenței organizației, ci către a crește organizația, și către a eficientiza modul în care răspundem nevoilor centrelor locale.

Propunere de buget

Repere statutare

Statut ONCR:

Art. 27., alineatul (1), litera d. [AG ONCR] stabileşte valoarea cotizaţiei anuale şi a cuantumului virat în contul ONCR;
Art. 31, litera l. [CD] propune rezoluţii pentru Adunarea Generală;

Regulament ONCR:

Art. 28, alineatul (1), lit g. [AG ONCR] stabilește valoarea cotizației anuale și a cuantumului virat în contul ONCR.
Art. 52, lit l. [CD] propune rezoluții Adunării Generale.

2 thoughts on “Propunere decizie AG – Modificare cuantum cotizație”

  1. Suntem Revoltati!!! De aceea acest comentariu va fi foarte condimentat si greu de digerat de cei care au facut aceasta propunere!!

    In continuare am sa demontez paragraf cu paragraf materialul de fundamentare propus de CD in vederea sustinerii acestei propuneri:

    “Înainte de Adunarea Generală din 2023 primăvară, am primit din partea Centrului Local BlueMarin, Constanța, o propunere de modificare a cotizației, pe care nu am putut-o adăuga pe Ordinea de Zi a Adunării Generale căci era trecut termenul de propuneri și perioada în care Centrele Locale se consultă acasă cu cercetașii pe aceste subiecte. Am integrat atunci propunerea lor în atelierul de consultare și astăzi revenim cu o propunere de modificare a cuantumului cotizației susținută desigur de Consiliul Director și Centrele Locale BleuMarin, Constanța, Vest, Cluj-Napoca și Cabana Scout, București.”

    Dorim sa produceti dovezi faptice si scriptice (adica sa publicati anexate documentele de sustinere semnate si asumate de AG-urile acestor centre, insotite de procesele verbale aferente, adoptate reglementar de membrii acestor centre locale nominalizate!) asupra afirmatiei “astăzi revenim cu o propunere …. susținută și de Centrele Locale BleuMarin Constanța, Vest Cluj-Napoca și Cabana Scout București” intrucat avem indoieli serioase ca a fost dezbatuta si adoptata propunerea de sustinere a cresterii cotizatiei la aceste valoari

    “Propunerea a fost dezbătută la forum și actualizată urmând să fie propusă spre votul Adunării Generale în luna noiembrie, a.c”. (de cine si in ce a constat actualizarea?? De la ce suma initial propusa la ce suma s-a ajuns si cum au fost facute aceste calcule??),

    Faptul ca ultima data cuantumul cotizatiei nationale a fost actualizat in 2011 denota ca la nivelul majoritatii membrilor Adunarii Generale a ONCR nu s-a resimtit nevoia de actualizare a acestui cuantum din cel putin 2 motive:
    1. Nu este posibila o crestere a acestui nivel fara a afecta sustenabilitatea Centrelor Locale
    2. Centrele Locale si memebrii simpli cercetasi nu au primit inapoi mai multe servicii decat in anul de referinta 2011, care sa justifice indexarea/cresterea/actualizarea acestei cotizatii

    Legat de „Dezvoltarea economiei în România”
    Cele prezentate sunt doar partial adevarate, in sensul ca o „actualizare” reala a PIB trebuie ponderata cu devalorizarea interna a leului si cu scaderea puterii de cumparare a referintei.
    O a doua observatie este legata de faptul ca daca PIB-ul a crescut la nivel national mediu nu acelasi lucru s-a intamplat si cu puterea de cumparare a cetateanului de rand din toate colturile tarii, iar Organizatia Nationala se adreseaza in primul rand copiilor si tinerilor din toata tara
    Iar al treilea lucru care trebuie spus este ca, chiar daca ipotetic exista o crestere a disponibilului de bani in piata, nimeni nu poate fi obligat sa „cotizeze” proportional cu acesta, iar cei care doresc sa colecteze mai mult din disponibilul „de capital din piata” ar trebui sa ofere in contrapondere mai multe servicii, nu sa ofere aceleasi sau mai putine servicii/mai slab calitative la aceleasi preturi sau mai scumpe pentru simplu motiv ca lumea ar avea bani!!! Sa nu cadem in pacatul celor care la intrarea in „Republica lui Mazare de la Constanta” considera si iti declara francca serviciile si produsele in Constanta trebuie sa coste mai mult ca „N-ai venit ba! pa Litoral sa te intorci cu bani acasa!!” caci vom sfârșii precum turismul de pe litoralul constantean!!! (Fara nici un fel de aluzie la faptul ca aparent li s-a pus „in spate” aceasta propunere tocmai Centrului BleuMarin Constanta!)
    Ii rugam pe cei care chiar isi doresc cresterea contributiei cercetasilor de rand de 3 ori sa isi asume barbateste propunerea semnand-o nominal, fara sa se ascunda in spatele unei discutii de anul trecut!!

    “Creșterea inflației
    Excluzând perspectiva macro asupra economiei țării și numai uitându-ne la un detaliu micro al său, anume valoarea inflației, aflăm că din 2011 până acum, puterea de cumpărare a sumei de 50 RON a scăzut până la 32,93 RON după o devalorizare netă de 34,15%.

    Similar, ceea ce puteam cumpăra cu 50 RON în 2011, putem în prezent să cumpărăm abia cu 75,93 RON, ajustându-ne la modificările inflației din ultimii 12 ani. Adică având aceiași bani pe care îi aveam și în 2011, acum mai putem achita numai vreo două treimi din ce puteam achita atunci, ceea ce deja ne pune în dezavantaj.”

    Legat de acest aspect justificati va rog propunerea de crestere a contributiei de 3 ori in conditiile in care recunoasteti o devalorizare interna de numai 34.15%, de ce sa nu indexam cotizatia cu doar 34.15% si sa o crestem de 3 ori?? Daca cheltuielile de existenta a Organizatiei puteau fi sustinute cu aceasta contributie, si devalorizarea recunoscuta este de 34.15, atunci logica ar impune ca daca aceasta justificare este principala motivatie atunci corectand prin aplicarea factorului de inflatie am ajunge la acelasi procent de sustenabilitate, deci corect ar fi ca 50 de lei nivelul actual x 1,3415 = 67,075 lei sa acopere acelasi serviciu.

    A doua afirmatie: daca ceea ce cumparam si era suficient in 2011 cu 50 de lei astazi cumparam cu 75.93 lei, intervine logic intrebarea de ce sa fim obligati sa dam aproximativ dublu (150 de lei) pe acelasi lucru???

    “Realitatea organizației, a scopului și a nevoilor ei
    Ultimul aspect pe care l-am avut în vedere se referă la realitatea organizației, a scopului pe care ea îl are și a nevoilor sale. În momentul actual, întregul buget al organizației (excluzând partea de evenimente internaționale) este acoperit numai în măsura de 13,73% de suma strânsă din cotizații. Altfel spus, numai 1/7 din întregul buget.
    În același timp, cotizațiile reprezintă numai 35,84% din bugetul necesar pentru guvernanță și operațional. În termeni generali, acest lucru înseamnă că avem un venit stabil cât să acopere aproape o treime numai din cheltuielile aferente simplei existențe a organizației ca entitate juridică și mișcare coordonată unitar, fără să luăm în calcul vreo inițiativă de creștere din vreuna dintre cele 3 direcții strategice pe care ni le-am ales împreună. ”
    Cercetasia presupune unitate in diversitate ca principiu general si nu este recunoscuta vreo obligatie/veleitate a „Centrului” de coordonare unitara a centrelor locale, iar intr-o democratie reala lucrurile se intampla exact pe dos: Centrele locale, filiale, organizatii locale promoveaza si decid politica ce se aplica la nivel national, nu invers. Invers se intampla numai la organizatiile de partid! … si uneori la organizatiile de Partid si de Stat…. cum au fost Organizatia Pionierilor, a UTC sau UNASC, (sau a „strajerilor” pe vreamea lui Carol al II-lea care a desfintat cercetasia in Romania!) pe care unii ajunsi in pozitii de conducere le regreta si le confunda cu Organizatia Nationala „Cercetasii Romaniei”!!

    “Acest aspect se traduce în realitate în faptul că marea majoritate a eforturilor angajaților pe care îi avem în biroul executiv se îndreaptă nu către a ajuta organizația să crească, nici măcar către a putea ajunge în punctul de a sprijini centrele locale la cerere în orice moment, ci doar în a ne ține pe picioare, în a strânge suficient cât să existăm. Iar acest lucru ne blochează, ne ține să batem pasul în loc, oricât de tare ne-am strădui să mergem înainte.”

    Asta inseamna lipsa de capacitate manageriala si administrativa/financiara si recunoasterea ei implica automat demisia sau demiterea echipei manageriale!!! Cand ati candidat pentru functii nu ati pomenit de un asemenea blocaj, v-ati asumat bunul mers al Organizatiei, fapt ce implica obligatoriu si asigurarea existentei administrative si buna guvernanta financiara in cadrul existent, nu ati avut in program o asemnea triplare a cotizatiilor!!

    “Gândindu-ne că ne dorim să mergem înainte, să ducem Cercetășia mai departe și să facem mai mulți oameni să trăiască bucuria Cercetășiei și să creadă în Misiunea ei de a face o lume mai bună prin a oferi educație non-formală de calitate copiilor și tinerilor prin metoda Scout, avem nevoie de o schimbare și în plan financiar.”
    De acord, dar daca chiar vreti o schimbare financiara si sa mergeti inainte, atunci realizati mai multe proiecte, programe…servicii catre nivelele de baza a Organizatiei, catre simplii membri cercetasi, scrieti mai multe proiecte de atragere de fonduri si dezvoltare institutionala, derulati campanii mai bune de atragere de finantare si in acest context vor aparea si mai multe venituri!!!

    “Având în vedere numărul curent de membri activi care își plătesc cotizația anual (aproximativ 6.500), pentru a ne permite numai simpla existență, suma reală de care avem nevoie să fie cotizația este 131 RON. ”
    Dupa cresterea preconizata a cotizatiei veti avea poate 1500-2000 de cotizanti care vor accepta genunchiul vostru pe gat!!! Restul vor pleca ca nu vor mai putea accepta asta sau nu vor mai putea platii si isi vor trimite copiii la alte organizatii care nu sunt atat de avide de triplarea contributiilor! (Comparati contributia solicitata cu contributia la alte ONG-uri/Structuri cercetasesti si mai ales raportul intre ce se obtine in schimbul contributiei/oferta altor asemenea organizatii si nivelul efortului financiar solicitat, inclusiv cercetasesti, – vezi Cercetasii Traditionali, Cercetasii Crestini, Cercetasii Muntilor, Asociatia Fetelor Ghide, dar si Asociatia Elevilor, Interact, SMILE, etc)
    Daca asta e realitatea, inseamna doua chestiuni care ar indemna la dizolvarea structurii de conducere a Orgnizatiei si inlocuirea ei radicala:
    • Incapacitate manageriala, cheltuieli supradimensionate peste capacitatea reala de suport!!!!
    • O refuzare/lipsa de acceptare din partea membrilor de baza a platii cotizatiei catre Centru, (deci lipsa de legitimitate a Conducerii de la Centru) pentru simplul motiv ca nu li se intorc servicii aferente cotizatiei platite, deci nu este necesar/oportun sa platesca nici macar acest nivel al cotizatiei! Dar apai unul marit?!!
    Daca nivelul de cheltuieli minime necesare de existenta este asta, (cu foarte mari indoieli in privinta adevarului acestei afirmatii!!!!!) si acesta poate fi sustinut si in anul in curs, urmand ca propunerea de crestere sa fie aplicata abia din anul 2024-2025, atunci inseamna ca exista resurse de acoperire a acestor cheltuieli si deci nu este justificata cresterea cotizatiei!!! Aceasta fractura logica trebuie sa fie un motiv in plus de indoiala asupra corectitudinii si adecvarii propunerii de crestere a cotizatiei nationale!
    Realitatea Organizatiei este ca exista/pot exista alte resurse atrase care acopera de fapt cheltuielile de existenta a Organizatiei, si acest lucru este normal sa se intample! Este obligatia echipei manageriale „de la Centru” sa creasca aceste resurse, sa faca proiecte mai ample si sistematice pentru cresterea acestor resurse, si ca de fapt se incearca doar diminuarea eforturilor pe aceasta linie, si aceste cheltuieli sa fie puse in spatele cercetasului de rand!
    Chiar daca PIB-ul national a crescut de 3 ori in termeni necorectati din 2011 in 2023, acesta nu a crescut peste tot la fel, iar daca din marile orase se vede o crestere a veniturilor medii pe cap de locuitor (in nici un caz de 3 ori), nu acelasi lucru se intampla in provincie, ganditi-va de exemplu cat a crescut venitul pe cap de locuitor la Liteni, unde Centrul Local „Millenium” incearca sa tina steagul sus si sa participe la putinele campuri de nivel mare, la ce s-a intamplat la Slobozia, unde „Stejarii” chiar au nevoie de sustinere pentru cresterea institutionala necesara, sau ca sa revin la Dobrogea cu centrul „Dapyx” Medgidia care a dovedit ca are stiinta de a face treaba serioasa, dar a disparut datorita cauzelor materiale!
    Aparent, (daca cei care au inaintat vor dovedi cele afirmate!) propunerea este sustinuta doar de cateva Centre Locale din orasele foarte mari din zonele cu crestere economica exploziva, fara a tine cont de ce se intampla in mod real in restul tarii!

    “Rezumând, efectul major al creșterii cotizației este că ne ajută să păstrăm în continuare forma de coordonare națională și implicit apartenența la Mișcarea Mondială, fără să depunem eforturi în plus pentru asta. În acest mod, ne putem concentra ulterior eforturile la a crește împreună, la extinderea Mișcării Cercetășești către mai mulți copii și tineri din România, la creșterea calității programelor pe care le oferim și mai ales la a putea aloca din timpul investit în creșterea organică și eficace și a centrelor locale, pe dimensiunile pe care au nevoie.”
    Inca o afirmatie falsa (sau doar partial adevarata) pentru ca:
    1)Miscarea Cercetaseasca Mondiala nu se reduce la WOSM si aceasta Miscare Cercetaseasca Mondiala recunoaste si alte Organizatii Cercetasesti din Romania in care cotizatia nu este crescuta de 3 ori,
    si 2) ca nu a crescut nici cotizatia de membru transferata la WOSM in acest interval si in nici un caz nu se preconizeaza o crestere de 3 ori a acestei contributii!!!!

    Efectul real va fi ca dupa triplarea cotizatiei veti avea poate 1500-2000 de cotizanti care vor accepta genunchiul vostru pe gat!!! Restul vor pleca ca nu vor mai putea accepta asta sau nu vor mai putea face aceste plati si isi vor trimite copiii la alte organizatii care nu sunt atat de avide de triplarea contributiilor!!

    “Ce înseamnă coordonarea națională?
    Prin asigurarea costurilor de coordonare de la nivel național oferim tuturor cercetașilor români:
    1. Apartenența la Mișcarea Mondială a Cercetașilor, alături de alți 57 de milioane de cercetași din întreaga lume, prin plata cotizațiilor de la nivel european și nivel mondial pentru fiecare cercetaș membru al ONCR.”
    Pai asta e o obligatie nu un serviciu prestat benevol, aceasta fiind insasi esenta colectarii cotizatiei de la membrii cercetasi de rand, in lipsa acestor plati discutam de deturnare de fonduri!!!. Oare cand a fost publicat ultimul raport financiar/audit pe aceasta tema???!!!

    “2. Reprezentarea cercetașilor români la evenimentele internaționale cercetășești.”
    Nu ne mai dorim ca echipa din CD sa ne reprezinte la nivel international, mai lasati deplasrile si altora din centrele locale mai mici din colturile indepartate ale tarii, si apucati-va serios de treburile administrative pentru care ati fost mandatati!!!

    “Prin participarea la reuniunile internaționale:
    • Ne exercităm în mod democratic votul din partea cercetașilor români în decizii privind alegerea forului de conducere mondial sau european, alegerea viitoarelor direcții ale Cercetășiei la nivel mondial sau european și setarea de priorități la nivelul Mișcării.”
    Nu ati cerut niciodata un mandat de reprezentare si de vot in aceste foruri de la baza organizatiei, cercetasul de rand, si atunci nu va mai arogati ca acest lucru il reprezinta! Nu ati prezentat nici macar ordinea de zi a acestor intruniri internationale sau rapoarte de activitate la intoarcerea din aceste deplasari catre Adunarea Generala! Ca v-ati facut rapoarte pe care vi le-ati aprobat intre voi intr-un formalism de aparenta legalitate nu reprezinta cu adevarat punctul de vedere al Organizatiei Nationale Cercetasii Romaniei!!

    “• Obținem reduceri de taxe sau acoperirea costurilor pentru participarea la diverse evenimente internaționale – Forum de Metode Educative, Congrese sau Simpozioane internaționale etc. sau contexte favorabile în care scriem proiecte cu alte organizații de cercetași pentru obținerea de fonduri (de ex. sesiunile de formare SfH care au fost inițial aproape gratuit sau am avut resurse astfel obținute pentru a crea materiale suport printate – agenda responsabilului SfH – sau online – curs SfH online și videouri).”
    Nu credem ca exista vreun centru local din tara (cu exceptia poate a celui de la Alba?!?? sau doar a celui care il conduce si vremelnic a condus si organizatia noastra??!?) care sa fi suferit anterior ca nu a avut curs on line de SFH si nici nu credem ca aceste cheltuieli justifica triplarea cotizatiilor, iar daca tot se pot obtine reduceri si gratuitati acestea nu pot justifica in nici un caz triplarea acestor cotizatii! Obtineti mai multe reduceri si gratuitati astfel incat sa se reduca contributiile, nu sa le cresteti!

    “• Primim consiliere / consultanță gratuită pe diverse subiecte, cât să avem o voce unitară a cercetășiei peste tot în lume și să luăm cele mai bune măsuri – de exemplu ce să comunicăm către presă atunci când avem contexte sensibile, cum au fost cazurile SfH, sau cum să ne organizăm, astfel încât să crească șansele să ne dezvoltăm numeric.”
    Bun si atunci de ce cresteti contributiiile de 3 ori daca astea sunt gratuite?!?unde este logica?

    “3. Reprezentarea cercetașilor români în structuri federative sau consilii consultative ale autorităților.
    O dată ce avem resurse să plătim cotizațiile la structurile federative, un personal minim și să asigurăm costuri de deplasare la diverse întâlniri (AGuri, întâlniri de lucru, conferințe etc.) crește notorietatea organizației și autoritățile câștigă încredere. Participarea la aceste evenimente oferă pârghii de comunicare și de pregătire a diverse rezultate: de ex. primirea Înaltului Patronaj la Jamboreea din 2017 sau primirea de resurse logistice de la Jandarmerie sau primirea Ordinului „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Comandor.”

    Din cate cunoastem noi exista numeroase structuri consultative semnificative si importante la care participarea este gratuita si benevola! Veniti si prezentati care este bugetul de participare si nivelul de cotizare la fiecare astfel de structura federativa/asociativa unde se solicita contributie financiara, ce beneficii rezulta din prezenta acolo, si cereti punctual contributii la cei care se doresc memebrii si isi mai si permit sa fie membrii in aceste structuri, nu impovarati pe toti cercetasii cu aceste cheltuieli!! sau scrieti proiecte la donatorii de fonduri de dezvoltare instituionala pt. sustinerea acestor participari daca chiar sunt cu adevarat importante si necesare!!!

    “4. Guvernanța organizației.
    Anual, conform Statului ONCR, este necesar să organizăm cele două Adunări Generale și întâlniri trimestriale ale Consiliului Director. Dacă ne dorim să păstrăm o structură națională funcțională și care să poată lucra pentru dezvoltarea organizației și Mișcării noastre, este necesar să asigurăm un minim necesar (transport, cazare, masă în condiții minime decente).
    5. Asigurarea secretariatului membrilor / Centrelor Locale / ONCR.
    Pentru a păstra organizația unitară și să existe trasabilitate pe termen lung este necesar atât personal plătit, care să se poată ocupa de gestionarea tuturor solicitărilor și a documentelor, cât și să existe resurse logistice / consumabile pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor.

    O organizație veche de peste 100 de ani și complexă din perspectiva membership-ului are nevoie să plătească un soft care să asigure centralizarea și păstrarea datelor membrilor în siguranță, comunicare rapidă pentru modificări / transferuri, monitorizarea cotizațiilor și rapoartelor anuale, păstrarea evidențelor despre actele organizației și istoricul acesteia, completarea de documente pentru delegații pe conturile bancare, arhivarea tuturor deciziilor și PV etc.”

    De ce nu preluam un astfel de soft de la alte organizatii cu titlu gratuit sau nu dezvoltam un program simplu propriu, care sa fie dezvoltat de voluntari, de ce nu veniti cu o propunere si un call pe aceasta necesitate, si veniti sa ne cereti cotizatii de 3 ori mai mari cu aceasta justificare?? Nu cred ca un astfel de soft costa 650000 de lei anual (6500 x 100 de lei in plus =cresterea ceruta a cotizatiei!!) – daca cineva a facut o astfel de propunere si altcineva a acceptat-o locul acestor personaje este la puscarie nu in fruntea Organizatiei noastre!

    Sunt convins ca intre cei 6500 de membrii exista suficienti IT-isti care sa poata dezvolta voluntar si gratuit o simpla baza de date SQL distribuita „in cloud” care sa rezolve aceasta problema fara a afecta fondul strans din cotizatii!!!
    Sigur asta incurca un pic socotelile unora!!!

    “6. Asigurarea managementului financiar a ONCR.
    Conform legislației din România, fiind o entitate juridică, avem datoria de a înregistra și declara toate cheltuielile și veniturile pe care le avem. Astfel, implicit, prin simpla noastră existență, este necesar să plătim un program de contabilitate care să înregistreze operațiunilor, un om care să facă aceste înregistrări și să depună toate documentația la zi.

    În același timp, până reușim să avem doar filiale, contabilul ONCR înregistrează și administrează și tot ce ține de gestiunea financiară a sucursalelor noastre.”

    Fals!!! Nu este necesar sa platiti un program de contabilitate si un om pentru aceasta (oricum nici astea nu sunt 650000 lei anual), este suficient sa apelati la serviciile unei firme de contabilitate, mult mai putin decat ceea ce presupune o licenta a unui program de contabilitate si salarizarea unui contabil, care oricum nu justifica triplarea cotizatiei!
    Nu avem nimic impotriva faptului ca un contabil sa fie dedicat organizatiei nationale, dar asta nu inseamna ca acesta este un motiv justificat de crestere de 3 ori a cotizatiei!!
    Haideti sa intrebam in tara cate din Centrele Locale fara personalitatea juridica dobandita au beneficiat de serviciile contabile de la Centru in folosul lor, nu al evidentierii la Centru a acestor evidente primare??!

    “7. Spațiu de lucru și sediul național.
    O echipă formată din 7-10 persoane care lucrează pentru dezvoltarea de proiecte pentru cercetași are nevoie de un minim logistic: 2-3 birouri de lucru, echipamente funcționale, consumabile, igienă etc.

    Totodată, este absolut firesc să existe un spațiu comun, care să facă onoare oricărui cercetaș din țară, așa cum există peste tot în Europa, și care să fie Sediul Național fizic. ”

    Dar acest spatiu nu trebuie sa apese financiar pe spatele a 6500 de simplii membrii, existenta lui trebuie asigurata din fonduri de dezvoltare institutionala atrase/colectate de echipa centrala manageriala prin activitati sistematice de found-raisng de la donori pentru care este o cinste sa contribuie la dezvoltarea cercetasiei romanesti!!

    “Toate activitățile listate mai sus sunt în codependență cu simpla existență a organizației din punct de vedere juridic și coordonarea ei astfel încât să ne păstrăm apartenența la Mișcarea Mondială Cercetășească.
    Orice alt serviciu nu a fost niciodată acoperit din cotizații, ba mai mult, de peste 10 ani, personalul organizației este antrenat zilnic în eforturi care să asigure acest minim necesar așa cum este prezentat inițial, și asta ne ține în loc din perspectiva dezvoltării. Dacă focusul echipei executive este să asigure subzistența, aceasta nu poate să asigure și dezvoltarea organizației, lucru pe care ni-l dorim și care este necesar.”
    Atunci lasati locul altora pentru care acest fapt nu reprezinta un efort prea mare, care au stiinta si disponibilitatea de a face acest lucru pentru Organizatia Nationala „Cercetasii Romaniei” si inteleg ca asta este principala menire pentru care au fost/ar fi asezati in fruntea acestei organizatii, nu deplasarile internationale, promovarea propriilor interese sau a celor unui grup restrans, care au uitat ce inseamna activitatea in baza Centrelor Locale si se viseaza numai in deplasari internationle sau in sedinte de anchetare a persoanelor incomode care li se opun, dictand sanctiuni si excluderi pe banda rulanta!!!

    “Ținând cont de cele de mai sus și de impactul pe care îl poate avea creșterea cotizației pentru membru, propunem o creștere treptată a cotizației, până la valoarea de 150 lei/an, până în anul 2026. Astfel, valoarea cotizației pentru anul cercetășesc 2023-2024 rămâne neschimbată și propunem creșterea cotizației naționale la 100 lei pentru anul cercetășesc 2024-2025, urmând ca abia din anul 2025 să ajungem la o valoare care să acopere nevoile de subzistență ale organizației, respectiv 150 lei/an. ”
    Asta numai daca cei multi din tara accepta sa le puneti genunchiul pe gat si digera nemestacata aceasta propunere a voastra!!!! Personal nu cred si ii indemn sa o respinga!!
    “Rezumat
    Consiliul Director propune:”
    Si noi nu trebuie sa acceptam aceasta!

    “1. Modificarea cotizației de membru până în anul 2026, la 150 lei/an, cu posibilitatea de creștere treptată anuală, astfel:
    • Cuantumul plătit la nivel național pentru anul cercetășesc 2024-2025 este de minimum 100 lei / an cercetășesc
    • Cuantumul plătit la nivel național în anul cercetășesc 2025-2026 și mai departe este de 150 lei / an cercetășesc
    2. Fiecare Centru Local poate cere o cotizație locală, cu o valoare maximă egală cu dublul cotizației plătite la nivel național.
    3. Păstrarea reducerilor pentru frați/membrii familiei (50% reducere pentru al doilea membru al familiei, 75% reducere pentru fiecare dintre următorii membri).
    4. Modificarea cotizației sociale până în anul 2026, la 50 lei/an, cu posibilitatea de creștere treptată anuală, astfel:
    • Cuantumul plătit la nivel național pentru anul cercetășesc 2024-2025 este de 25 lei / an cercetășesc
    • Cuantumul plătit la nivel național în anul cercetășesc 2025-2026 și mai departe este de 50 lei / an cercetășesc
    5. Centrele locale vor trimite până la următorul AG ONCR (AG primăvară 2024) decizia legată de valoarea cotizației anuale pentru următorii 3 ani, respectând valorile minime definite în articolele 1-4.
    Alinierea cu Strategia ONCR
    Această propunere ne aduce mai aproape de îndeplinirea strategiei asumate împreună, sprijinind dezvoltarea organizației din toate punctele de vedere (calitatea programelor, a serviciilor, management, sustenabilitate financiară etc.)”
    Impreuna cu cine??, ca cu noi nu!

    “Schimbări preconizate și impact
    Schimbarea majoră pe care o preconizăm este că ne vom putea concentra eforturile depuse nu pentru a asigura nivelul existenței organizației, ci către a crește organizația, și către a eficientiza modul în care răspundem nevoilor centrelor locale.”
    doar lozinci!
    Schimbarea majora si impactul real va fi in diminuarea drastica a numarului de membrii si de Centre Locale care isi vor permite noul angajament financiar, pana catre nivelul de 1/3 din actual, si veti ramane doar voi intre voi, Cluj, Alba, Cabana Scout si unul din cele 3 de la Constanta, eventual un Brasov mult diminuat, si unul sau 2 din Bucuresti, restul se vor retrage, vor migra sau vor deveni doar o umbra a ceea ce au fost odata daca vor scapa!

    “Propunere de buget
    –”
    De ce doar linie?? doar va propuneti sa cresteti colectarea „la centru” cu cel putin 650000 lei anual!

    “Repere statutare
    Statut ONCR:
    Art. 27., alineatul (1), litera d. [AG ONCR] stabileşte valoarea cotizaţiei anuale şi a cuantumului virat în contul ONCR;
    Art. 31, litera l. [CD] propune rezoluţii pentru Adunarea Generală;
    Regulament ONCR:
    Art. 28, alineatul (1), lit g. [AG ONCR] stabilește valoarea cotizației anuale și a cuantumului virat în contul ONCR.
    Art. 52, lit l. [CD] propune rezoluții Adunării Generale.”

    Deci Adunarea Generala nu CD!!!

  2. Degeaba cenzurati, comentariul precedent pe care refuzati sa il aratati, a fost facut public tuturor centrelor locale prin WhatsApp asa ca nu mai are sens sa il ascundeti

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *