World Scout Education Congress – Paris 2023

A 4-a ediție a World Scout Education Congress a avut loc la începutul lunii decembrie 2023 la Paris. Evenimentul a fost organizat de către WOSM, structura mondială a cercetășiei cu sprijinul cercetașilor din Franța și s-a adresat reprezentanților din organizațiile de cercetași din întreaga lume implicați în dezvoltarea calității educației cercetășești.

Obiectivul principal al discuțiilor a fost unul de ”reimaginare a cercetășiei” – cum ar putea arăta cercetășia în lumea modernă incluzând 5 piloni esențiali: crearea unei lumi echitabile și obiective, dezvoltarea unor modalități de promovare a leadership-ului în rândul tinerilor și a parteneriatelor între generații, ce înseamnă o lume digitală și cum putem să ne adaptăm la ea într-un mod sănătos, crearea unei lumi incluzive și reziliente, educația pentru dezvoltare sustenabilă. 

Evenimentul a inclus paneluri de discuții cu cercetași implicați în dezvoltarea cercetășiei, cât și reprezentanți ai unor organizații de profil educativ din lumea întreagă, ateliere de discuții pe tematicile din plen, cât și oportunitatea de a dezbate și discuta despre problemele și soluțiile pe care cercetași din întreaga lume le trăiesc în fiecare zi. 

Toate discuțiile din plen pot fi urmărite aici

Concluziile congresului au fost publicate aici https://learn.scout.org/resource/roadmap-education-scouting și sunt explicate în 10 direcții de dezvoltare a educației în contextul cercetășiei pe care încerc să le detaliez, cu speranța că pot să ofer o imagine de ansamblu asupra direcțiilor. 

  1. Cercetășia să ofere experiențe incluzive pentru toți copiii și tinerii

Obiectivul este ca programul cercetășesc să fie creat astfel încât să fie flexibil, adaptabil și incluziv, prin întreținerea unui mediu sigur și primitor pentru ca toată lumea să poată progresa. 

  1. Cercetășia să ofere o educație civică de calitate bazată pe un sistem de valori

Propunerea este să cultivăm cetățenia activă și cultura păcii în rândul tinerilor, împuternicindu-i cu valori, încredere și abilități de a-și susține pasiunile. Să oferim o formă contemporană, distractivă și transformatoare de educație civică globală care îi echipează pe tineri să navigheze într-o lume interconectată și să abordeze provocările globale.

  1. Cercetășia să se orienteze de la implicarea tinerilor spre leadership-ul tinerilor

Cercetășia își propune să îmbunătățească dezvoltarea leadership-ului în rândul tinerilor, prin practici și oportunități în cadrul cercetășiei, și prin a semnala o schimbare de la convenționala ”implicare a tinerilor” înspre promovarea ”leadership-ului tinerilor” care dă putere tinerilor să modeleze viitorul. Să ne propunem să susținem și să asigurăm siguranța tinerilor în a își face vocea auzită și pentru a își susține drepturile.

  1. Cercetășia să ofere noi modele de voluntariat flexibil

Cercetășia ne propune să ne reimaginăm angajamentul voluntarilor prin oportunități mai flexibile, însoțite de sisteme care sprijină voluntarii în fiecare etapă a ciclului de viață a Adulților în Cercetășie. Ar putea include modele inovatoare pentru voluntari care să asigure experiențe pline de satisfacții și împliniri din cadrul comunității cercetași și să ajute la îndeplinirea realităților operaționale de la nivelul organizațiilor cercetășești.

  1. Cercetășie orientată spre bunăstare și sănătate mintală individuală și colectivă 

Propunerea este să creăm spații sigure și de sprijin în care toată lumea să poată fi ei înșiși și își pot atinge potențialul maxim. Concentrarea asupra bunăstării include reducerea stigmatizarii, construirea rezilienței și împuternicirea tinerilor de a fi mai conștienți de bunăstarea lor. Să echipăm tineri cu metode de coping esențiale, empatie și abilități de comunicare pentru a-și îmbunătăți bunăstarea generală.

  1. Cercetășie orientată spre o schimbare comportamentală transformatoare pentru durabilitate

Se propune integrarea educației pentru dezvoltare durabilă în oferta educațională a cercetășiei, punând accent pe acțiuni și schimbare de comportamente pentru a crea o lume mai durabilă. 

  1. Cercetășie care implică recunoașterea externă a competențelor

Cercetășia își propune să lucreze la recunoașterea externă a programelor educaționale cercetășești, și să recunoască formal competențele dobândite în cercetășie pentru toți, copii, tinerii și adulții. Împărtășirea poveștilor de succes, parteneriate cu organizații experte și primirea certificărilor de către entități oficiale, va permite o mai bună recunoaștere a competențelor și pregătește astfel tinerii cu abilități pentru viaţă.

  1. Cercetășie orientată spre colaborări puternice pentru învățare continuă

Cercetășia își propune să dezvolte colaborări cu mai mulți actori din societate, organizații, instituții și comunități, pentru a oferi tinerilor și liderilor adulți experiențe de învățare transformatoare pe tot parcursul vieții. Acest efort se concentrează pe promovarea parteneriatelor incluzive, axate oferirea de oportunități, făcând învățarea pe tot parcursul vieții accesibilă tuturor.

  1. Cercetășie orientată spre o abordare centrată pe oameni care acceptă și adoptă tehnologii noi

Cercetășia își propune să integreze instrumente și tehnologii digitale în programul educațional, asigurând accesibilitatea și îmbogățirea proceselor de învățare pentru toți. Astfel va sprijini copiii, tinerii și adulții prin a dezvolta alfabetizarea digitală, abilitățile și competențele pentru a fi mai bine pregătiți și protejați în lumea digitală și pentru a găsi mai ușor timp pentru deconectare.

  1. . Cercetășie orientată spre îmbrățișarea schimbării și inovației

Cercetășia își propune să adopte o abordare flexibilă, bazată pe date, pentru a ne asigura că programul educativ cercetășesc rămâne adaptat la tendințe și relevant pentru viitor. Vrem să pregătim tinerii pentru schimbările rapide din societate și viitorul imprevizibil, punând accent pe flexibilitate, agilitate, critică gândire și alfabetizare digitală.

M-am bucurat că o parte dintre aceste direcții le-am adus și noi în discuțiile avute în pregătirea propunerii de viziune 2024-2029 și recomand să ne uităm mai atent spre ele pentru a putea integra toate acele lucruri pe care le considerăm relevante pentru cercetășia din România. 

Obiectivul meu la acest eveniment, pe lângă reprezentarea organizației și crearea relațiilor internaționale, a fost și de a ajunge la cât mai multe sesiuni de discuții de interes pentru organizație.

A fost o plăcere să particip la sesiunea despre relevanța cercetășiei în lumea modernă, acolo unde am discutat mult despre cum grupul de cercetași este o comunitate dedicată învățării și cum noi ca cercetași avem oportunitatea de a aduce mai aproape de această comunitate părinții cercetașilor pentru a îi ajuta să înțeleagă mai bine conceptele noi și necesare copiilor și tinerilor de astăzi, ca sănătatea mintală și tot ce ține de domeniul bunăstării mintale. O astfel de relație apropiată cu părinții, și desigur prin sprijinul lor, impactul cercetășiei asupra copiilor și tinerilor ar putea fi major. 

Mi-au plăcut discuțiile despre educația digitală și a fost interesant să vedem perspectivele diferite în diversele regiuni ale lumii. Cât de mult ne dorim ca cercetașii să folosească dispozitive digitale în cercetășie? Cât de mult ne dorim ca cercetășia să fie mai mult despre natură? Cum facem să îmbinăm cele două lumi și este oare asta necesar? Poate că nu există încă un răspuns simplu la întrebările acestea, însă cu siguranță digitalul e parte activă din viețile tuturor și tot ce înseamnă tehnologie și digitalizare va fi parte relevantă din viitor. Ce putem să facem însă e să căutăm variante prin care să îmbinăm învățarea în natură cu recunoașterea digitală a competențelor, să diversificăm și personalizăm învățarea prin folosirea tehnologiei. 

Poate dintre cele mai utile discuții a fost cea despre învățarea prin cooperare. Parte din ceea ce se întâmplă la cercetași prin programul educativ și prin implementarea metodei scout ține de lucrul în echipă. Am învățat că cercetașul îi ajută pe ceilalți. Colaborează constant cu ceilalți pentru a își atinge țelul. Poate că e un moment bun să ne gândim și cum ar fi dacă cercetășia ar fi mai degrabă despre cooperare, despre un proces prin care învățăm împreună în echipă, patrulă, unitate, nu pentru a atinge un scop, ci pentru a ne pune toate ideile împreună, pentru a include pe toți în procesul de decizie și în implementare. 

Când vorbim despre voluntariat și implicarea adulților la cercetași am început prin a ne întreba de ce vin și de ce rămân adulții în organizație. Ce ne motivează să fim în continuare aici? Este despre învățarea unor abilități, despre a cunoaște alți oameni, despre a ne simți utili sau mai degrabă pentru a crea ceva util pentru comunitate? Pentru a face însă cercetășia accesibilă adulților e util să ne uităm și la barierele care apar: timpul limitat al oamenilor, problemele financiare, lipsa cunoașterii existenței cercetășiei, frica de angajament, sănătatea sau situațiile legate de mobilitate. Cu siguranță un singur model de voluntariat nu poate fi unica soluție în cercetășie și e timpul să ne gândim la cum putem implementa mai multe soluții astfel încât orice persoană să poată să aleagă ceea ce îi se potrivește mai bine în funcție de cum poate să contribuie la mișcare.

Dezvoltarea durabilă și îndeplinirea celor 17 obiective de dezvoltare durabilă sunt un subiect complicat de digerat. S-a vorbit mult în ultimii ani la cercetași despre cum le abordăm în programul educativ și cum măsurăm rezultatele, fără a avea neapărat o soluție eficientă la nivel național. WOSM a propus pentru cercetășie să abordăm 4 arii și inițiative: 

  • Mediu și sustenabilitate 

Posibil să mai fi auzit despre proiectul Earth Tribe, el este propus să continue. Aria implică și abordarea subiectelor ca schimbarea climatică, consumul responsabil, natura și biodiversitatea, energie verde și poluare.

  • Pace și implicare în comunitate 

Deja există proiecte la HeforShe și Dialog pentru pace care au fost și sunt parte și din cercetășia din România. Pe lângă acestea însă cercetășia susține consolidarea păcii, diversitate și incluziune, cultură și patrimoniu, acțiuni umanitare și implicare civică.

  • Abilități pentru viață 

Subiectul cuprinde elemente ca abilități interpersonale, leadearship, alfabetizare, STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) și antreprenoriat

  • Sănătate și bunăstare

Aria cuprinde un stil de viață sănătos, siguranță personală, siguranță mintală, siguranță sexuală și reproductivă.

Vă las în final cu două exerciții care pe mine m-au pus pe gânduri și sper că vă vor inspira și pe voi. 

Atunci când vorbim despre safe from harm să începem prin a ne întreba DE CE e important pentru noi ca persoane. Nu de ce e important pentru organizație, nu pentru copii și tineri, nu pentru viitor, nu pentru alții. De ce e important pentru noi. 

Răspunsul la această întrebare ne duce mai aproape de ce înseamnă o cultură a siguranței în jurul nostru, la o cultură a unui mediu în care să ne simțim confortabili pentru a învăța și pentru a ne dezvolta ca indivizi. 

Iar dacă tot ne gândim la învățare continuă vă invit să vă luați o ceva de scris și să notați 5 acțiuni concrete care vă ajută să vă relaxați într-o zi foarte stresantă. Doar 5. Apoi să notați 5 acțiuni concrete care vă fac plăcere și vă relaxează în cea mai ușoară zi. 

Partea bună e că acum aveți oricând la îndemână 5 lucruri care să vă facă ziua mai bună. 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *