FILE DE ISTORIE – Cercetașii cu specific catolic în România

Material documentat de reprezentanții rețelei de centre catolice SPES

  1. Inceputuri. Iasi.

30 iunie 1991 – 25 de tineri înființează Asociația Scout Catolică din România (ASCRO). 

  1. 10 ani 

La scurt timp în mai multe comunități catolice de pe teritoriul Bisericii Catolice din România – Dieceza de Iași tinerii s-au cunoscut și au început să practice educația nonformală prin metodologia cercetășească, fiind inițiați, formați și ghidați timp de peste 10 ani de către adulți cercetași membri ai  AGESCI ( Asociația Ghidelor și a Scoutiștilor Catolici din Italia). Astfel ei şi-au exprimat opţiunea pentru o cercetășie bazată pe pedagogia fondatorului Robert Baden-Powell şi pe elemente metodologice tradițional catolice gândite de preoţii Jacques Sevin, D’Andreias, Forestier, Donocoeur şi mulţi lideri laici; mișcarea în această formă era susținută în permanență de binecuvântarea Sfântului Scaun.

  1. 2002 Marea Familie Scout. 

În timp, implicarea în comunitățile locale catolice din zona Moldovei a contribuit la construirea unei relații solide cu Biserica Catolică din Romania, care a sprijinit cercetașii cu specific catolic oferind asistență spirituală dar și sprijin administrativ si material.  Pe teritoriul Arhidiecezei romano-catolice de Bucuresti ia naștere primul grup de cercetasi cu specific catolic în 2002, căruia în timp i se alătură multe altele. Începând cu 2004, după 13 ani de activitate pe teritoriul României, unele dintre grupuri devin membre ale Organizației Naționale Cercetașii României, altele nu. Aceasta aderare a adus cu ea o multitudine de beneficii pentru toți membrii, un sentiment de unitate în diversitatea unei mult mai mari Familii Cercetășești la acea vreme pentru toți cercetașii din România, precum și siguranța protejării cu delicatețe și respect a identității moștenite și însușite în cei 13 ani. La un nivel mai pragmatic, aderarea a atras și recunoașterea cercetașilor cu specific catolic din România la nivel mondial de către forul de competență Conferința Internațională a Scoutismului Catolic (ICCS), structura a WOSM

  1. 2002 – 2011 Lumini si Umbre. Perioada de implementare a includerii cercetasilor cu specific catolic in Organizatia Nationala Cercetasii României

Lumini

  • Liderii incep sa se formeze in sistemul național de formare si sa capete mai multă experiență 
  • Liderii se implica in echipe nationale iar centrele locale desfasoara activitati impreuna; astfel procesul de incluziune la nivel interuman are loc organic si cu spirit cercetaseac 
  • Implicati la nivel national, liderii din centrele cu specific catolic aduc in ONCR pedagogia si metodologia ramurii de LUPISORI, care este si azi un model educational stabil si eficient in organizatie
  • Cercetasii cu specific catolic propun activitati spirituale în campuri, stragii de formare si campuri de formare specifice 

Umbre 

  • Formarile specifice catolicilor nu au fost recunoscute si aprobate de nivelul național de la început 
  • Cercetasii catolici si-au mentinut uniforma traditionala albastră in urma promisiunilor primite în acest sens în anii premergatori aderarii
  • Evenimentele naționale nu includeau spațiu pentru manifestarea credinței specifice, precum Sf Liturghii, rugăciuni, momente de cateheza
  • Relația asociației ASCRO cu ICCS a fost menținută, desi incorect dpdv legal
  • Un membru CD a fost mandatat sa rezolve conflictele create din cauza acestor nereguli. 
  1. 2012-2015 Repararea si rezolvarea erorilor trecutului. Mediere.
  • Au loc intalniri de clarificare a nevoilor specifice centrelor cu specific catolic. Cateva dintre ele sunt mediate de reprezentanți de la structurile mondiale
  • Campurile de Formare specifice cercetașilor cu specific catolic sunt recunoscute în ONCR, conditionat (să aibă în echipa de formatori cel puțin un formator membru al echipei naționale de formatori)
  • Campurile Naționale si stagiile de formare încep sa includa momente spirituale indiferent de confesiunea/credința participanților, devin mai deschise la manifestarea propriei spiritualități
  • ICCS este avertizată in fata WOSM de catre Germania ca e in ilegalitate, avand ASCRO ca membru cotizant. 
  • Reprezentanți ai WOSM si ICCS intervin pentru mediere și se conturează PERSPECTIVE de REORGANIZARE a cercetasilor cu specific catolic pentru a intra în legalitate: în urma acelei întâlniri, s-a consolidat ideea că cea mai potrivită soluție pentru integrarea corectă a ceea ce se numea atunci ASCRO în ONCR era ruperea oricăror legături a centrelor cu aceasta și regruparea centrelor cu specific catolic membre ONCR într-o rețea informală (pentru că nu puteam fi federație) care ulterior să-și reia membershipul în ICCS (foarte valoros în ochii episcopilor pentru a continua susținerea activă a cercetășiei în comunitățile lor). 
  • ASCRO iese din drepturile de membru si devine observator ICCS = cercetasii cu specific catolic din România nu mai sunt reprezentati în ICCS. 
  • Episcopii își exprimă îngrijorarea și cer clarificări.
  1. 2016. Primele Rezultate către o aderare corectă
  • Martie 2016 – Arhiepiscopul de Bucuresti își deschide ușile și susține în scris respectarea Statutului ONCR inclusiv în privința culorii uniformei, și pune condiția realizării unui semn distinct.
  • Martie 2016 – Centrele locale cu specific Catolic se reorganizează ca structură, infiintand Asocierea Centrelor Locale cu Specific Catolic , cf Art 37 alin 4 
  • August 2016 – are loc Campul Jubiliar, 25 de ani de cercetasie cu specific catolic in România
  • 2016-2017 – se produce badgeul specific care trebuie purtat pe cămașa națională
  1. Rețeaua SPES 
  • În perioada următoare liderii și adulții implicați se apropie de finalizarea unui document care defineste identitatea catolica si traseaza principalele reguli interne particulare; documentul beneficiază de feedback în repetate rânduri din partea mai multor echipe de CD, inclusiv a aceleia care ulterior i-a dat aprobarea finală. 
  • AG ONCR votează înființarea REȚELELOR de centre locale și încep demersurile pentru pilotarea lor pe Asocierea Centrelor cu Specific Catolic 
  • 2022 – Cercetașii cu specific catolic fac demersurile pentru formarea Rețelei SPES. Infiintarea acesteia este aprobată de CD în iunie 2022. 
  1. Re-conectarea cu ICCS – International Catholic Conference of Scouting, WOSM
  • Îndată după aprobarea Rețelei, a urmat și demersul firesc al aderării la ICCS, conform perspectivelor construite prin eforturi comune și consilierea de la nivel mondial în 2015, perspective preluate ca proces de finalizat, pe rand, de toate echipele CD care au urmat de atunci. 

Beneficiile în lumina cărora aderarea la ICCS este necesară și utilă pentru membri Rețelei SPES: 

  • Îndrumare spirituală: pe lângă resurse și training, însăși deschiderea către alte organizații ce practică această metodologie specifică de mult mai mulți ani decât în România ne ajută să avem mai multă siguranță că modul în care noi o aplicăm în ONCR este unul sănătos, ferit de pericolul prozelitismului 
  • Acces la resurse: în calitate de membru, se facilitează accesul la resursele ICCS, cum ar fi materiale de training, idei de programe adaptate cercetașilor din centrele cu specific catolic. 
  • Conexiuni internaționale: A face parte din ICCS ne conectează cu o rețea globală de organizații și lideri cu același specific. Acest lucru oferă oportunități de colaborare, de împărtășire a celor mai bune practici și de învățare din experiențele altora.
  • Recunoaștere și Credibilitate: Calitatea de membru în ICCS oferă recunoaștere oficială a angajamentului rețelei față de modul de trăire a valorilor și principiile cercetășești. În relația  cu Biserica Catolică din România, apartenența la această structură întărește încrederea clerului și validează eforturile acestora de a susține mișcarea cercetășească ca alternativă de activităti educaționale, comunitare și recreative aproape de comunitățile din jurul bisericilor. 
  • Training specializat pentru lideri și evenimente specifice
  • Identitatea catolică: prin aderarea la ICCS, membri rețelei SPES își pot păstra în mod activ identitatea creată prin tradiția catolică în cadrul mișcării mai largi de cercetași, menținând în același timp o abordare neconfesională în general.
  • Suport pentru încurajarea valorii slujirii în contextul implicării cercetașilor în comunitate
  • Demersurile de comunicare cu ICCS și de pregătire a dosarului de aderare au început în 3 martie 2023 prin corespondență simplă pe email, având din partea CD, sprijin din partea președintelui și vicepreședintelui, Elena Lupoaea-Petrea și, respectiv, Sabina Grigore
  • Prima mențiune a aderării Rețelei SPES, membra ONCR, la ICCS apare în Newsletter 40 din 2023, 23 noiembrie – https://cercetaiis-newsletter.beehiiv.com/p/newsletter-40-din-2023 
  • În baza documentelor pentru dosarul de aderare ICCS, World Committee a emis o First acceptance Letter , invitând reprezentanții SPES la Conferința Mondială ICCS în Egypt, unde să primească validarea comitetului mondial și să preia Certificatul oficial de membru

Documentele atașate dosarului de aderare: 

Scrisoare Arhiepiscop Mitropolit de București, președintele Conferinței Episcopale din România

Scrisoare ONCR – modelul de scrisoare este realizat după un format folosit de alte organizații  

Decizia CD infiintare SPES 

  • În Martie 2024 in newsletter-ul nr. 12 28.03.2024 al ONCR, apar din nou informații cu privire la ultimul pas de aderare la ICCS. Știrea a fost scrisă de către echipa de comunicare CD și EE, fără consultarea SPES, iar exprimarea folosită a produs confuzie, generând îngrijorări dinspre organizație
  • Consiliul Director a analizat situația și a constatat că în procesul parcurs până atunci poate să existe spațiu de interpretare; a decis o reanalizare a aderării SPES la ICCS și astfel, s-au reluat discuțiile cu privire la scrisoarea de aderare, trimisă de organizație către ICCS; demersul a avut ca scop formalizarea unei decizii scrise a CD ONCR legat de aderarea rețelei SPES, prin ONCR, la ICCS. Pe parcursul acestei analize CD a solicitat informații și clarificări de la reprezentantul Rețelei SPES, Cristina Farcaș (care a obținut din partea ICCS și asigurarea că reluarea acestui proces nu va afecta procesul de aderare și participarea la Conferința Mondială din Egipt, decât la nivel de formalități și datare de documente)
  • În cele din urmă, în urma consultării CD, a fost votată în unanimitate decizia de aderare a rețelei SPES, prin ONCR, la ICCS și reemisă Scrisoarea ONCR pentru dosarul aderării SPES, prin ONCR la ICCS.  Cu această ocazie Consiliul Director subliniază din nou caracterul neconfesional al organizației ca întreg, perspectivă care oferă deschidere și flexibilitate membrilor săi și susține că este benefic pentru rețeaua SPES să facă parte din structurile specifice (ICCS), odată cu crearea și integrarea ei în organizație, răspunzând la nevoile centrelor locale cu specific.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *